În urmă cu doi ani, Julia Hawkins stabilea recordul de viteză în proba de alergare de 100 de metri rezervată concurenților cu vârste de peste 100 de ani. Dar asta nu a oprit-o să încerce să fie mai bună, la o vârstă la care orice om s-ar fi mulțumit să mai prindă măcar a doua zi.
Supranumită "Uraganul", Hawkins a demonstrat că își merită porecla și s-a impus din nou la Jocurile Seniorilor 2019, competiție organizată în Albuquerque, New Mexico, Statele Unite. De data asta, ea a cucerit medalia de aur atât în proba de 50 de metri, cât și în cea de 100.
"Sunt încântată că am făcut ce am făcut, dar n-am reușit să fiu la fel de bună așa cum am mai fost. Nu știu dacă din cauză că sunt mai bătrână sau din cauza atmosferei", a declarat Julia Hawkins pentru emisiunea "Good Morning America" transmisă de postul de televiziune ABC.
Născută în 1916 în Wisconsin, Hawkins are patru copii, trei nepoți și trei strănepoți. Ea a început să facă sport după ce s-a pensionat, participând la curse de ciclism, unde a cucerit mai multe titluri. S-a apucat de alergare la 100 de ani, când probele de mountain biking au devenit prea solicitante pentru vârsta sa.
Potrivit National Senior Games Association, ONG-ul care organizează Jocurile Seniorilor, Julia este cea mai în vârstă alergătoare din America. Ea are o explicație simplă pentru longevitatea de care se bucură: "Caut să rămân ocupată. Mă mișc. Nu fac vreun exercițiu anume. Obișnuiam înainte, dar acum nu cred că-mi mai trebuie."
"Întotdeauna am avut grijă ce mănânc, mănânc sănătos și îmi mențin greutatea la un anumit nivel", a adăugat bunicuța alergătoare.
Cea mai mare parte din activitatea fizică o face îngrijind grădina casei sale din Louisiana. Înăuntru, femeia ține la loc de cinste toate medaliile pe care le-a cucerit de-a lungul anilor. "Le țin aici și aici. Am strâns câteva. Soțul meu mi-a făcut o cutie în care să le pun", spune ea mândră.
La 103 ani, Julia nu-și face planuri și caută să se bucure din plin de fiecare zi. Întrebată ce obiectiv are pentru următoarea cursă, ea se mulțumește să spună cu înțelepciune: "Niciodată nu poți să știi. Când ai 103 ani, fiecare zi e un miracol. Continui să mă ridic și să fiu aici."
Foto: ABC, Daily Mail