Regulile stricte, nominaţii cu grad ridicat de dificultate, execuţia impecabilă a lucrării într-un timp scurt şi juraţi cu renume internaţional sunt doar câteva dintre criteriile definitorii ale Nailpro-ului, prezent pe piaţă de peste 15 ani. Cei mai buni tehnicieni de unghii din întreaga lume participă anual la acest campionat, pentru a-şi demonstra şi actualiza abilităţile profesionale. Pentru ei, aceasta este una dintre cele mai importante realizări profesionale.
“Mă bucur foarte mult că aducem Nailpro şi în România, este unul dintre cele mai bine cotate campionate pe acest domeniu, fiind apreciat de specialiştii din lumea întreagă. Ştiu că există aici tehnicieni foarte talentaţi care vor să-şi depăşească statutul şi să obţină performanţă, de aceea Nailpro este şansa lor. Când călătoream în Europa sau peste ocean pentru a participa la competiţii, mereu mă gândeam ce bine ar fi dacă s-ar organiza şi la noi un altfel de campionat şi uite că momentul a sosit, de aceea îi îndemn pe toţi cei care activează în domeniu să se înscrie la competiţie. Poţi face ceea ce-ţi place la un nivel profesionist!”, a declarat Tatiana Litvinov, fondatoarea şcolii TL Nail Institute, organizatorul Nailpro România.
Tatiana Litvinov este World Nail Champion 2015, recunoscută la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai buni tehnicieni de unghii. Fondator şi trainer TL Nail Institute, Tatiana este un veteran în competiţii, obţinând de-a lungul timpului numeroase premii şi adjudecându-şi mai multe titluri de prestigiu, precum Triple A Professional Nail Technician din partea Asociaţiei Mondiale a Tehnicienilor de Unghii şi International Master Educator.
Organizat în România de peste 7 ani, Cosmobeauty este evenimentul expoziţional profesional de referinţă al primăverii 2016 în estetică aplicată (cosmetică facială corporală, machiaj, coafură, remodelare corporală, medicină estetică, spa). În cele 3 zile pe care le aveţi la dispoziţie pentru a vizita EXPOZŢIA, veţi putea participa la workshopuri, seminarii, show-uri, concursuri naţionale, s.a., tombole cu premii constând în produse de înfrumuseţare profesionale sau să beneficiaţi de tratamente şi consultanţă beauty gratuit, la standurile firmelor expozante.
Deoarece, pe tot parcursul anului, în Europa se desfăşoară competiţii Nailpro pe diverse categorii, fondatorii au decis ca anul acesta România să fie ţara care va găzdui Cupa Finală, urmând ca nailtehnicianul care va câştiga marele premiu, să plece în Las Vegas pentru o altă etapă a competiţiei. Cei care vor să afle mai multe detalii despre probele competiţiei, dar şi cum se pot înscrie, pot accesa site-ul www.nailpro-ee.com.
© Copyright:
Cea mai prestigioasă competiţie de unghii tehnice, Nailpro, vine în România
NAILPRO, unul dintre cele mai autoritare şi prestigoase campionate din lume în domeniul manichiurii şi al unghiilor tehnice, va avea loc anul acesta şi în România, la Bucureşti, în perioada 8-10 aprilie, în cadrul expoziţiei Cosmobeauty, ediţia a 8-a.
Posteaza comentariu