Ce le doresc Marina Almăşan şi Georgică Cornu foştilor parteneri

Omul de afaceri Georgică Cornu spune, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că el şi vedeta de televiziune Marina Almăşan vor forma "un cuplu de nezdruncinat" şi le urează foştilor parteneri de viaţă să-şi întemeieze noi relaţii "care să le umple toate golurile".
Omul de afaceri Georgică Cornu spune, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că el şi vedeta de televiziune Marina Almăşan vor forma "un cuplu de nezdruncinat" şi le urează foştilor parteneri de viaţă să-şi întemeieze noi relaţii "care să le umple toate golurile".

Comunicatul de presă al lui Cornu a fost remis de către acesta ca replică la numeroasele articole apărute în presă în ultima perioadă care făceau referiri la relaţia acestuia cu Marina Almăşan.

Astfel, Cornu anunţă că a hotărât să nu mai dea nicio declaraţie legată de viaţa personală, cerând presei să dea dovadă de înţelegere.

"Chiar dacă în această perioadă, o parte a presei a publicat multe neadevăruri sau a exagerat pe marginea acestei teme, consider că acest subiect este epuizat.
Pentru a nu cădea în derizoriu şi pentru că se apropie Sfintele Sărbători ale Paştelui, am hotărât să nu mai dau nicio declaraţie legată de viaţa mea personală"
, scrie Georgică Cornu.

"Fac apel la dumneavoastră pentru a da dovadă de înţelegere, respect şi bun simţ. Vă asigur atât pe dumneavoastră, cât şi pe cititorii, telespectatorii şi ascultătorii dumneavoastră, de tot respectul meu, de faptul că am dorit, şi cred că am şi reuşit, să mă afirm prin realizări profesionale solide. Desigur, acelaşi lucru mi l-am dorit şi în plan personal. Însă, se pare că sacrificiile pe care le-am făcut pentru rezultatele obţinute în plan profesional mi-au afectat latura personală şi m-am trezit singur în doi", continuă acesta.

În acelaşi document, omul de afaceri spune că speră că va forma împreună cu Marina Almăşan un cuplu "de nezdruncinat", urându-le totodată foştilor lor parteneri de viaţă, Oana Cornu, respectiv Victor Socaciu, să-şi întemeieze noi relaţii "care să le umple toate golurile".

"Îmi pun speranţa că, împreună cu Marina, vom fi un cuplu de nezdruncinat şi că împreună vom avea grijă de copiii noştri, atât de afectaţi de această situaţie.
Foştilor noştri soţi, Oana şi Victor, le doresc multă sănătate, fericire şi întemeierea unei noi relaţii, care să le umple toate golurile. Poate cu toţii am greşit, mai mult sau mai puţin. În prag de sărbătoare a Învierii Domnului, le transmit un sincer «Hristos a înviat!»"
, încheie Georgică Cornu respectivul comunicat.

Vedeta de televiziune Marina Almăşan şi cântăreţul Victor Socaciu au divorţat după o relaţie de 13 ani, la sfârşitul lunii martie, pe cale amiabilă, băieţelul pe care cei doi îl au împreună, Victor, rămânând să locuiască alături de mama lui.

După divorţ, Marina Almăşan a declarat pentru Mediafax că singurul vinovat pentru eşecul căsniciei lor este, încă de acum 10 ani, Victor Socaciu.

"Îmi pare rău să constat că Victor nu poate să-şi asume eşecul căsniciei noastre - eşec despre care el ştie foarte bine că este singurul vinovat încă de acum 10 ani.
Probabil din dorinţa de a nu-şi pierde fanii, prietenii şi alegătorii, Victor a decis să ignore eforturile mele din toţi aceşti ani de a menţine familia unită şi declanşează acum mascat, prin alţii, această vendetă mediatică, plină de venin şi minciuni. Nu doresc deocamdată să comentez fotografiile apărute în presă - care în realitate au un cu totul alt context -, pe care Victor îl cunoaşte foarte bine. Din respect pentru cei 16 ani petrecuţi alături de el, precum şi din dragoste pentru fiul nostru, mă voi abţine - cel puţin deocamdată - să dezvălui adevăratele motive, unele dintre ele foarte intime, ale despărţirii noastre. Chiar şi în aceste condiţii, îi doresc lui Victor să fie fericit şi, mai ales, sănătos"
, a declarat pentru agenţia Mediafax vedeta TVR.

La rândul lui, omul de afaceri Georgică Cornu este în proces de divorţ cu soţia sa.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod