Celebrul maestru bucătar a făcut o descoperire de proporții în subsolul celui mai nou restaurant al său, dar şi înregistrări originale ale trupei rock New Order.
Celebrul maestru bucătar vrea să transforme o veche bancă din Manchester în restaurant şi, în timpul lucrărilor de reabilitare, muncitorii au descoperit seifuri din 1935. După ce au încercat în zadar să-i găsească pe proprietarii seifurilor, oficialii Băncii Angliei au deschis cutiile, în care au descoperit mii de dolari, bijuterii şi benzi cu înregistrări originale ale trupelor Joy Division şi New Order, a anunțat site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Potrivit unei surse, într-unul dintre seifuri era chiar şi o armă.
Toate obiectele şi întreaga sumă de bani au fost predate trezoreriei, iar restaurantul urmează să fie deschis marţi seară.Cunoscutul bucătar Jamie Oliver a scris numeroase cărţi de bucate, a realizat serii televizate, colaborări cu BBC şi Channel 4, difuzate în peste 50 de ţări. În "Happy Days with the Naked Chef", ca parte a unui turneu de show-uri live, Jamie a gătit în faţa unor arene pline de fani.
El a fost invitat de Tony Blair să gătească o cină la reşedinţa oficială din Downing Street nr. 10, iar cu ocazia zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a, a fost decorat cu titlul de Membru de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic.El a lansat lanţul de restaurante non-profit Fifteen (Londra, Amsterdam, Melbourne, Cornwall), cu scopul de a educa şi oferi slujbe în industria alimentară tinerilor dezavantajaţi, notează Mediafax.