Cate Blanchett a avut aventuri cu femei

Actriţa australiană, care va fi prezentă în acest an la Festivalul de Film de la Cannes cu lungmetrajul "Carol", ce prezintă povestea unei iubiri lesbiene, a dezvăluit într-un interviu recent faptul că a avut numeroase aventuri cu femei, informează site-ul rtl.fr, citat de Mediafax.

De obicei extrem de discretă în privinţa vieţii sale private, vedeta australiană a făcut o declaraţie surprinzătoare, dezvăluind că a avut aventuri homosexuale. Cu câteva zile înainte de a participa la campania de promovare a filmului "Carol", care va fi proiectat la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care se va deschide miercuri, 13 mai, actriţa Cate Blanchett a acordat un interviu revistei Variety.

Întrebată de jurnaliştii americani dacă rolul din "Carol" a reprezentat pentru ea prima provocare de acest gen, prin prisma unei relaţii lesbiene, Cate Blanchett a răspuns printr-o întrebare maliţioasă: "Pe ecran sau în viaţa reală?".

"Aţi avut relaţii cu femei în trecut?", a întrebat-o jurnalistul care a realizat interviul pentru Variety.

"Da, de multe ori", a răspuns vedeta australiană, fără să ofere alte detalii, precizând doar că aceste aspecte ţin de viaţa ei privată.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod