Cătălin Botezatu, ales de americani pentru a desemna cea mai frumoasă concurentă Miss Diaspora Models International

Cătălin Botezatu va avea dificila misiune de a alege doar o singură câștigătoare dintre cele 20 de finaliste ale concursului Miss Diaspora Models International, ce va avea loc la Sibiu în data de 12 iulie 2013.
Designerul, cu activitate de peste 30 de ani în sfera modellingului și a modei, a fost alegerea optimă a organizatorilor americani pentru a le evalua pe cele 20 de modele intrate în marea finală a competiției. 

Botezatu va fi prezent la Sibiu pentru a le cunoaște pe finaliste și va asista la spectacolul pus în scenă în Piața Mare urmând ca la final să decidă, alături de ceilalți membri ai juriului, cine va câștiga competiția. 
 
 

Pentru Miss Diaspora International Models, Cătălin Botezatu va sosi în țară direct de la Saint Tropez, acolo unde urmează să pună în scenă un show de modă. 

„Încă nu le-am cunoscut pe finalistele concursului, dar va fi suficient să le urmăresc pe scenă pentru a-mi da seama care are șanse să primească marele titlu anul acesta.
Am auzit de acest concurs de frumusețe încă din 2008 de când am participat pentru prima dată la New York Couture Fashion Week. Am avut între timp ocazia să am în prezentările mele foste concurente de la Miss Diaspora International Models. Sunt încântat că acest eveniment ajunge în România, la Sibiu, orașul de care m-am îndrăgostit și unde îmi petrec sărbătorile de iarnă, dar și multe weekenduri”
, declară Cătălin Botezatu.

Finalistele ediției 2013 vor sosi în Sibiu cu o săptămână înaintea finalei și vor intra într-un cantonament de pregătire, descoperind cu această ocazie tradițiile și valorile culturale ale țării noastre.
 
 

Proiectul va promova astfel România, și Sibiul în mod special, ca destinație turistică și culturală la nivel internațional în Statele Unite ale Americii și în toate țărilor ale căror reprezentante intră în competiție.

Timp de 14 zile, din momentul sosirii la aeroport și până la finalul evenimentului, modelele vor fi însoțite de camerele de filmat, înregistrările urmând să fie incluse într-un documentar ce va putea fi urmărit ulterior de telespectatori din întreaga lume.
 
 

Mai mult, fotografiile realizate în fața și în interiorul celor mai reprezentative locații cu potențial turistic din Sibiu și din împrejurimi vor compune Miss Diaspora Models Calendar, o publicație care va fi promovată în țările de origine ale participantelor.

Miss Diaspora International Models este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
 
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod