Cât de sănătos este consumul de fructe vara?

Diabetologul Horaţiu Popescu şi Cori Grămescu, la un nou seminar “Viaţa sănătoasă la Lady Fit”
Diabetologul Horaţiu Popescu şi Cori Grămescu, la un nou seminar “Viaţa sănătoasă la Lady Fit”.

Cori Grămescu continuă seria seminariilor “Viaţa sănătoasă la Lady Fit”, tratând unul din cele mai dezbătute subiecte ale verii: este sau nu consumul de fructe în exces sănătos pe timp de vară?

Renumita antrenoare de fitness îl are mâine seară, de la ora 20.00, ca invitat pe medicul diabetolog Horaţiu Popescu. Acesta se va întâlni cu publicul pentru a explica ce fructe este bine să fie consumate şi în ce cantitate pentru ca organismul să nu aibă de suferit.

Tema acestui seminar a fost aleasă în urma unui lung şir de sfaturi mai mult sau mai puţin corecte, ajunse la cunoştinţa publicului prin intermediul presei.

La seminarul de marţi seară, atât femeile, cât şi bărbaţii vor avea ocazia să se informeze corect despre dietele pe bază de fructe, primind sfaturi de la cei mai în măsură specialişti în domeniu, medicii diabetologi.

Întâlnirea de marţi seară, de la ora 20.00, la care publicul are acces  gratuit, este cel de-al doilea eveniment “Viaţa sănătoasă la Lady Fit”, organizat de Cori Grămescu o dată la două săptămâni la Lady Fit Gym.