Carmen Negoiță te învață 6 pași pentru a fi grunge

Fashionista Carmen Negoiță a adoptat pentru noul pictorial postat pe blogul său de lifestyle www.carmennegoita.com, stilul vestimentar grunge. Cu această ocazie, vedeta ne explică ce înseamnă mai exact acest curent fashion și ce putem purta pentru a fi în ton cu cerințele acestuia.
Stilul grunge a fost influențat la începutul anilor ‘90 de curentul muzical cu același nume, mulțumită succesului de care s-a bucurat hitul trupei Nirvana, “Smells Like Teen Spirit”.

Stilul vestimentar presupunea adoptarea unor ținute în culori mai puțin țipătoare precum maro, vernil, indigo, alb și negru, cămăși de flanel în carouri, jeanși prespălați, adeseori sfâșiați, considerându-se a fi cel mai deprimant stil vestimentar din ultimele decenii. Stilul unisex grunge a avut o viață destul de scurtă, ieșind din uzul general în 1994.
 
 

Pentru noul său pictorial, Carmen Negoiță s-a inspirat din direcțiile stilistice ale acestui trend, însă l-a adaptat colecțiilor din prezent și ne oferă șase sfaturi despre ce piese vestimentare și accesorii să alegem pentru a fi grunge.

1. Coafură
Părul poate fi scurt sau lung, creț sau întins, însă neapărat dezordonat, ca și cum abia v-ați ridicat din pat.
Vă puteți decolora părul și să îi aplicați diverse nuanțe.
2. Purtați orice cămașă în care te simți bine
Totuși, nu vă avântați să purtați cămăși foarte colorate. Foarte în vogă este flanela. Dacă nu aveți așa ceva, alegeți o cămașă cu mânecile lungi și aplicați o bandă pe braț (vezi Pearl Jam sau Nirvana)
3. Jeanșii rupți
Nu cumpărați jeanșii gata sfășiați. Costă destul de mult și nu sunt neapărat de o calitate bună. Mai degrabă luați o pereche întreagă, care vă pică bine pe corp, în care v-ați simțit întotdeauna bine și tăiați-o, aplicați petice din diferite texturi, scrieți sau desenați pe ei cu markerul.
Fiți creativi!
4. Purtați cizme
Aveți grijă să pară învechiți, nu lustruiți ca abia scoși din cutie
5. Învățați de la cei mai buni
Analizați cum se îmbrăcau celebrii Kurt Cobain și Courtney Love. Găsiți fotografii pe internet. Bineînețeles, nu vă îmbrăcați identic! Luați ideea generală și adaptați-o stilului vostru.
6. Straturi
Încercați să suprapuneți piese vestimentare. Dacă este vară sau locuiți într-o zonă unde este în permanență cald, suprapuneți doar puține tricouri. Doar să fiți îndeajuns de creativi pentru ca rezultatul final să nu fie banal. 
 
 

Carmen Negoiță este cunoscută ca având unele din cele mai interesante apariții la evenimentele mondene din București.
Mereu în pas cu moda, fashionista își alege vestimentațiile cu gust, adoră să îmbine piesele vestimentare într-un stil unic și să le accesorizeze cât mai eficient. 
 
 

Carmen Negoiță și-a transformat pasiunea pentru modă într-un adevărat stil de viață. Femeie independentă, mamă a doi copii, Carmen a urmat cursuri de specializare în domeniul stilului vestimentar și este la curent cu cele mai noi lansări ale marilor case de modă internationale. 
Pasiunea pentru fashion a convins-o să construiască un blog foarte apreciat, www.carmennegoita.com, pentru care realizează o dată la câteva zile câte un pictorial tematic.