Carmen Negoiță, fashionistă pe bicicletă! Iată ce haine ne recomandă!

Carmen Negoiţă pare să dea timpul înapoi cu cel puţin 15 ani în noul ei pictorial fashion, prin care reinventează moda pe două roţi.

La final de an şcolar, fashionista le propune tinerelor care îi urmăresc blogul www.carmennegoita.ro, ţinute de vacanţă, casual, în tendinţe şi, nu în ultimul rând, sexy.
"O plimbare cu bicicleta în parc se poate transforma într-un veritabil statement dacă ai curaj să renunţi la teneşi şi să pedalezi cu tocuri.

Înlocuiește jeanşii cu o pereche de colanţi imprimaţi sau chiar cu pantaloni scurţi şi completează look-ul cu un tricou larg. Nu trebuie să lipsească colierele maxi, şepcile cu detalii colorate şi ochelarii de soare, cât mai ieşiţi din comun", ne sfătuieşte Carmen.

Pentru sezonul estival, Carmen Negoiţă face o serie de recomandări ce merită ţinute minte de tinerele pasionate de modă.
1. PE SCURT
Cu cât mai puţin material, cu atât mai bine.
Vara este cel mai potrivit anotimp pentru a-ţi pune în evidenţă picioarele, iar fustele mini şi pantalonii scurţi sunt alegerea perfectă.
2. LA MASCULIN
Cămaşa albă masculină nu trebuie să lipsească din garderoba ta şi se poate dovedi utilă atât pe timp de vară, cu mânecile suflecate sau legată sub sâni pentru a fi mai scurtă. Poate fi combinată atât cu o fustă cât şi cu pantaloni scurţi.
3.
DETALII PRETIOASE
Colierele statement şi sandalele colorate sunt accesoriile ideale pentru această vară. Eşarfele pot să fie un element surpriză dacă le foloseşti pentru a-ţi prinde părul, util dar și original.
4. COMBINAȚII TARI
Accent pe culoare. În această vară mizăm pe o cromatică cu un puternic pigment de culoare, precum galben, albastru si verde.

Pentru a ilustra cât de cool sunt ţinutele de vară, Carmen Negoiţă a realizat o ședință foto într-un parc din Bucureşti.
Pentru ţinuta de pe bicicletă, fashionista a optat pentru un tricou ADIDAS BY STELLA McCARTNEY, colanţi de la H&M, şapcă de la TOPMAN, ochelari de soare Miu Miu, colier H&M şi sandale BCBG MAX AZRIA.