Fashion bloggerul a optat pentru o rochie nude, din material paietat, până deasupra genunchiului, lejeră și fluidă, pe care a accesorizat-o cu sandale cu barete argintii și un clutch ce are imprimată o fotografie de tip pop art dintr-o revistă de modă vintage.
Fashionista și-a expus și noul look, renunțând la breton și bucle în favoarea unei tunsori tip bob, cu cărare într-o parte și șuvințe în nuanță mai deschisă.
Sandalele pe care le-a purtat sunt, de altfel, unul din modelele preferate al bloggeriței, ce se aseamănă ca stil, cu cele din propria colecție de încălțăminte pe care a lansat-o recent alături de designerul Ana Pârvan."Sandalele de tip gladiator sunt în trend anul acesta. În funcție de locul în care le purtăm, putem alege modele cu talpa plată, fără toc, flats, așa cum sunt ele denumite, ori cu toc, cu barete până la nivelul gleznelor sau chiar până la genunchi", declară Carmen Negoiță.
Carmen Negoiță este unul din cei mai renumiți fashion bloggeri români, un promotor al bunului gust vestimentar și al stilului de viață sănătos. Participarea sa la festivalurile de modă internaționale de la Londra, New York, Paris, Milano și Barcelona a fost reflectată în publicații de modă renumite de peste hotare.