Pasiunea pentru fashion a convins-o să construiască un blog foarte apreciat, www.carmennegoita.com, pentru care realizează o dată la câteva zile câte un pictorial tematic.
Pentru cel mai recent, Carmen și-a pus creativitatea la încercare și a realizat o cămașă unicat. Mai exact, a îmbinat două cămăși simple, albe, printr-o metodă care poate fi urmată acasă de oricine. “Totul pornește de la două cămăși identice.
Mâna stângă o introduci în mâneca dreaptă a primei cămăși, iar mâna dreaptă în mâneca stângă a celei de-a doua cămăși. Cele două piese se încheie la spate în nasturi, ir în față materialul rămas se suprapune în jurul taliei. Cele două măneci libere vor forma un cordon în jurul taliei care se va încheia la spate în fundă sau în nasturii de la mâneci, după cum doriți”, declară Carmen Negoiță. Carmen Negoita recomandă această cămașă atât pentru o ținută de zi, cât și pentru o ținută de seară: "Ziua poate fi purtată în combinație cu pantaloni scurți și tocuri sau platforme. Pe timp de seară, cămașa poate fi purtată cu o fustă conică și neaparat cu pantofi cu toc. Pentru că este vorba despre o construcție formată din două cămași suprapuse, recomand ca doamnele să renunțe la coliere și să aleagă, în schimb, doar o pereche de cercei".
Rezultatul poate fi admirat în cadrul unui pictorial pe care Carmen l-a realizat pe străzile capitalei.
Ținuta a fost completată cu pantaloni Adidas, pantofi Top Shop, geantă Zara, pălărie Ralph Lauren, ochelari de soare Zara si cercei Icon.
Foto: www.carmennegoita.com