Carmen Iohannis nu renunţă la catedră

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis doreşte să predea în continuare limba engleză şi a depus o cerere în acest sens la secretariatul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu.

Consiliul de administraţie al liceului a analizat ieri cererea formulată de Carmen Iohannis şi a aprobat ca aceasta să predea în continuare la liceul sibian. Astfel, Carmen Iohannis va continua să facă naveta între Sibiu şi Capitală, pentru a-şi păstra postul didactic şi pentru a fi alături de şeful statului la evenimentele care impun prezenţa ei.

"Cum doamna Iohannis are peste 25 de ani vechime şi gradul 1 didactic, legislaţia îi poate permite să aibă o normă de 16 ore săptămânal.

Aceasta a optat pentru o jumătate de normă, iar conducerea a aprobat 8 ore, deci rămâne cu două clase. Urmează să stabilim care este orarul, însă cred că profesoara Iohannis va veni două zile pe săptămână la ore", a declarat Gabriel Negrea, directorul Colegiului Naţional Gh. Lazăr din Sibiu.

Acesta a mai precizat că nu poate dezvălui mai multe amănunte în privinţa programului lui Carmen Iohannis, din motive de securitate. Soţia preşedintelui ţării obişnuieşte să meargă pe jos la şcoală, iar ofiţerii SPP care îi asigură protecţia au impus câteva reguli de securitate la liceul situat în centrul istoric al Sibiului.

 

 

Foto: Mediafax

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Miha pe 2 Sep 2015, 10:30
    Bani?

    Nu e vorba ca nu-i ajung banii!! Chiar nu puteti vedea dincolo de bani? E vorba ca ii place ceea ce face si vrea sa munceasca in continuare tocmai pt acest lucru. Cred ca avea bani si inainte ca sotul sa fie presedinte...la cate case au. Renunta ea la catedra dinainte daca nu avea aceasta pasiune pt predat limba engleza.

    0
    0

  • MARIA pe 1 Sep 2015, 17:55
    CARMEN IOHANIS

    aoleuuuuuu.....sa inteleg ca nu i ajung banii???sau asa....de fite....m ai dezamagit madame IOHANIS....

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod