Carmen Brumă, peripeţii din cauza viscolului

Iubita lui Mircea Badea a fost la un pas să întârzie la serviciu în această dimineaţă, deşi s-a trezit la ora 5, pregătită să înfrunte viscolul.

Carmen a prevăzut că drumul spre serviciu va dura mai mult ca de obicei din cauza străzilor înzăpezite din Capitală, așa că s-a trezit mai devreme cu câteva ore. Numai că ea a rămas blocată în scara blocului, relatează ziarul "Click".


"Ce mi s-a întâmplat mie azi dimineaţă la 5.00? M-am trezit ca un angajat constiincios şi informat mai devreme, ca să ajung la timp la serviciu. Că se va circula infernal în dimineaţa asta, mă aşteptam, dar că îmi va lua 20 de minute ca să ies din bloc, nu.

La ora 5 fix eram în scara blocului, iar taxiul mă aştepta. Perfect. Am dat să deschid uşa blocului şi surpriză..nu se deschidea! Un morman de zăpadă, până aproape de clanţă, bloca uşa. Îi fac semne disperate şoferului să vină să mă ajute, iar el îmi face înapoi că nu se grăbeşte şi că mă aşteaptă cât e nevoie, crezând că uşa e încuiată cumva, iar eu nu am cheie...", a povestit vedeta pe Facebook.


Carmen a fost nevoită să improvizeze și a încercat să-i arate taximetristului că are nevoie de ajutor.

Numai că a fost foarte complicat: "M-am gândit să fiu mai convingătoare şi am început să sar în timp ce făceam semne mai disperate decât la prima incercare. Taximetristul impresionat nevoie mare, mă linişteşte din nou de la distanţă, iar secvenţa continuă...eu săream, el se uita răbdător şi tot aşa. Era ca-n filmele cu proşti...Am încercat să sun la dispeceratul unde făcusem comandă! A fost imposibil să mă asculte cineva, doamnele de acolo erau muuuult prea preocupate să-mi spună că taxiul va ajunge, decât să mă asculte până la capăt...în momentul în care auzeau despre ce indicativ e vorba, băgau placa «maşina va ajunge» şi închideau lăsându-mă să strig la pereţi că a ajuns de mult, dar nu am cum să mă urc în ea", a povestit vedeta.


După 20 minute de aerobic intens în faţa uşii de la bloc şi după ce a spart geamul încercând să iasă din scară, șoferul a înțeles, cu chiu cu vai, de ce nu putea Carmen să iasă din bloc și a deschis ușa cu ajutorul unei lopeți.