Carmen Brumă a alergat 42,2 de kilometri în acest weekend

Partenera lui Mircea Badea a participat în acest weekend la Maratonul de la București, unde a reușit performanța de a termina cursa în 4 ore și 13 minute.
Pasionată de sport deja de mult timp, Carmen s-a pregătit intens pentru această competiție și a fost susținută atât de Mircea Badea, cât și de Vlăduț, băiețelul lor.

Mândră de reușita ei, Carmen Brumă a postat un filmuleț pe Instagram imediat după primul maraton din viața ei și se arăta vizibil fericită, dar și obosită.

Ea s-a poziționat pe locul 436 din 1090 de persoane participante, 51 din 135 la fete, 7 din 30 la categoria de vârstă 35-40 de ani și a bătut 373 de ștafete din 623.