Carla Bruni nu-şi mai alăptează fiica din cauza alegerilor

Presiunea alegerilor a afectat-o atât de mult pe Carla Bruni Sarkozy, în vârstă de 44 de ani, care suferă de "un adevărat şoc psihologic" din cauza brutalităţii insultelor adresate soţului ei, încât a încetat să o mai alăpteze pe fiica sa la sân, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
Presiunea alegerilor a afectat-o atât de mult pe Carla Bruni Sarkozy, în vârstă de 44 de ani, care suferă de "un adevărat şoc psihologic" din cauza brutalităţii insultelor adresate soţului ei, încât a încetat să o mai alăpteze pe fiica sa la sân, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.

Fostul fotomodel "plânge frecvent" şi "se descarcă nervos pe prieteni", odată cu apropierea finalului cursei pentru ocuparea Palatului Elysee, potrivit ediţiei de luni a revistei franceze Closer, citată de pubicaţia britanică.

"Natura sa plăcută din 2009 a dispărut.
În prezent, inclusiv somnul îi este afectat, ceea ce o obligă să aibă şi mai multă grijă de ea, după ce a oprit alăptarea la sân a micuţei Giulia, lucru pe care îşi dorea să îl facă până la vârsta de opt luni",
scrie revista franceză. Bruni "traversează cele mai rele momente de când este Prima Doamnă, nu doar pentru că nu ştie ce se va întâmpla (în turul doi al alegerilor prezidenţiale, prevăzut) pentru 6 mai, ci şi pentru că nu poate suporta violenţa campaniei electorale", continuă publicaţia franceză.

Potrivit Closer, prietenii Primei Doamne au dezvăluit starea "fragilă şi nervoasă" a acesteia, odată cu apropierea scrutinului de duminică, în care Nicolas Sarkozy este prezentat de sondaje ca perdant.
"Atacurile verbale violente la care soţul său este supus par să reprezinte un adevărat şoc psihologic pentru Prima Doamnă. Neobişnuită cu lumea politică, Carla a descoperit brutalitatea fără precedent a cărei ţintă este", scrie revista, şi "reacţionează ca şi cum este jupuită de vie, fiind devastată de cea mai mică insultă sau critică adresată soţului ei".

În pofida celor patru ani de căsătorie cu preşedintele, Carla nu este pregătită pentru aceste atacuri, faţă de care reacţionează ca şi cum ar viza-o pe ea personal, subliniază Closer, adăugând că aceasta, în loc să îşi petreacă timpul cu Giulia şi mama sa, s-a alăturat campaniei soţului ei.
De asemenea, familia ei e îngrijorată că Bruni Sarkozy este "atât de afectată" de efectele campaniei, potrivit publicaţiei franceze.

Carla Bruni Sarkozy declara, într-un interviu, în martie, că vrea să fie "un avantaj" în campania soţului său pentru obţinerea unui nou mandat de cinci ani, exprimându-şi temerea că acesta ar putea "muri" din cauza "programului (său) de 20 de ore de lucru" şi "inimaginabilul (său) simţ al datoriei".

În februarie, Nicolas Sarkozy, în vârstă de 56 de ani, declara că ar "deveni mai degrabă călugăr" decât să se întoarcă în politică, în cazul în care va pierde alegerile.
În acest caz, el nu va mai putea fi ministru sau primar, ci va fi nevoit să părăsească politica, a declarat soţia sa.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Mai 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod