O caravană formată din patru maşini cu însemnele grupului New Kopel a ajuns marţi, 07 aprilie, la Câmpulung Muscel unde, în trei Centre de servicii comunitare, cresc sau îşi desfăşoară activitatea 104 copii şi adulţi cu dizabilităţi sau aflaţi în dificultate . Din echipa de voluntari New Kopel au făcut parte şi Hezi Shayb, CEO-ul Grupului în România alături de fiul său, Lidor Shayb, venit special în permisie din Israel pentru acţiunea de voluntariat.
Cu braţele încărcate de cadouri - dulciuri, jucării şi hăinuţe personalizate în funcţie de vârstă şi sex, voluntarii New Kopel, parte a Shlomo Group, unul dintre cele mai puternice holdinguri din Israel, s-au transformat în mesagerii Iepuraşului de Paşte.
A doua oprire a caravanei a fost la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilităţi Câmpulung, format dintr-un Centru rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi şi un Centru de zi cu aceeaşi destinaţie. Voluntarii New Kopel au fost impresionaţi de căldura cu care i-au primit cei peste 30 de copii din centru şi răbdarea cu care şi-a aşteptat fiecare cadoul. Vizita caravanei de Paşte a voluntarilor New Kopel s-a încheiat la Centrul de zi Marina, aparţinând Fundaţiei HAND-ROM, fundaţie umanitară de orientare şi intregrare socială a copiilor cu dizabilităţi din Curtea de Argeş. Pentru a aduce bucurie copiilor din Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, voluntarii New Kopel au implicat în proiect furnizori şi clienţi care au acceptat să doneze dulciuri şi să asigure transportul.