"Capitalul" lui Karl Marx - umanizat prin teatru la FNT 2008

17 Octombrie 2008
Facebook Twitter Comenteaza


Unii au afirmat ca opera lui Karl Marx, "Capitalul" nu poate fi transformata in piesa de teatru. Este mai lunga decat Biblia si are mai putine momente dramatice decat o carte de telefoane. Si totusi, cineva a demonstrat, in fata unui public de teatru, ca se poate.

Grupul german Rimini Protokoll va fi prezent la Bucuresti cu spectacolul "Karl Marx: Capitalul, Volumul 1" in sectiunea Spectacole invitate din strainatate a Festivalului National de Teatru, ajuns la cea de-a 18-a editie.

Doi artisti vizuali care fac parte din Rimini Protokoll, Hildegard Haug si Daniel Wetzell au creat in 2006 spectacolul "Karl Marx: Das Kapital, Erster Band" / "Karl Marx : Capitalul, Volumul 1", dedicat volumului "Capitalul" de Karl Marx, baza filozofiei economice in regimurile comuniste.
Spectacolul este o incercare de a uni interpretarea dramatica cu realitatea pe cai neasteptate.

Criticul de teatru Cristina Modreanu, selectioner unic al Festivalului National de Teatru, motiveaza alegerea acestui spectacol: "Publicul romanesc, si nu numai, are nevoie de aceasta umanizare a unei ideologii care ne-a afectat pe toti intr-un fel sau altul, iar piesa celor de la Rimini Protokoll este o poarta catre o mai buna intelegere. O suma de experti sunt adusi in scena pentru o dezbatere in cheie ironica a unui subiect ultrapolitizat."

In 2007, "Karl Marx: Das Kapital, Erster Band" / "Karl Marx : Capitalul, Volumul 1" a primit anul trecut Premiul de Dramaturgie si Premiul publicului la Mulheim Theatertage, iar in 2008, grupul Rimini Protokoll a fost distins pentru spectacolele pe care le face cu Premiul Europa - " Noi realitati teatrale".

Spectacolul "Karl Marx: Capitalul, Volumul 1" se va juca la Teatrul "Ion Creanga" miercuri, 5 noiembrie 2008, ora 21:00 si joi, 6 noiembrie 2008, ora 18:00.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod