Johnnie Walker, cel mai faimos whisky din lume, a gândit, special pentru tine şi prietenii tăi apropiaţi, o experienţă inedită. “Johnnie Walker At Your Home” este provocarea oferită consumatorilor de whisky din România, dar şi celor care îşi doresc o evadare în fascinanta lume a aromelor şi a gusturilor tari. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii pe pagina de Facebook Johnnie Walker România, iar unul din cei 5 mentori va ajunge la tine acasă pentru a te iniţia pe tine şi pe cei mai apropiaţi prieteni ai tăi în arta degustării celor mai preţioase blenduri Johnnie Walker.
Pentru o oră, mentorul te va îndruma în sesiunile de mentoring prezentându-ţi istoria şi filosofia brandului Johnnie Walker.
”Suntem încântaţi că putem oferi consumatorilor nostri fideli experienţa unui mentoring Johnnie Walker, chiar la ei acasă, pentru că mărcile noastre trebuie înţelese, gustate şi trăite. Experienţa unică oferită consumatorilor noştri vine din faptul că aceştia au ocazia să înţeleagă istoria brandului nostru şi să pătrundă în universul whisky-ului, savurând ca nişte adevăraţi profesionişti în degustare sortimentele din gama compexă Johnnie Walker”, a declarat Andreea Neagu, Brand Manager Johnnie Walker, PPD România.
“Johnnie Walker At Your Home” a fost “testat” printr-un program pilot, organizat la începutul acestui an în România. Peste 230 de participanţi au experimentat şi savurat aromele fine Johnnie Walker. Astăzi, aceştia sunt în măsură să se declare fini cunoscători în materie de whisky şi, în special, ai brandurilor Johnnie Walker, scotch wisky-ul numărul 1 în lume.
Acceptă provocarea la mentoring şi înscrie-te, până pe 31 decembrie, pe pagina de Facebook Johnnie Walker România. Ai ocazia unică de a deveni profesionist în arta degustarii!
Johnnie Walker este scotch whisky-ul numărul 1 în lume şi este distribuit în România de PPD România din anul 2005, când distribuitorul a încheiat un parteneriat pe termen lung
cu Diageo, producătorul Johnnie Walker şi lider mondial în distribuţie pe segmentul de băuturi premium.
Parte a companiei Photos Photiades Distributors, lider pe piaţa distribuitorilor de băuturi din Cipru, PPD România este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse de alcool de pe piaţa locală şi partenerul pe termen lung al renumitului producător de băuturi spirtoase, Diageo, lider mondial pe segmentul de băuturi premium. Alături de Diageo şi de alţi parteneri strategici la nivel local, compania deţine un portofoliu de branduri renumite în întreaga lume, precum Johnnie Walker (Scotch Whisky-ul nr. 1 în lume), J&B Rare (Scotch Whisky-ul nr. 1 în România), Smirnoff (băutura spirtoasă nr. 1 în lume), Baileys, Camus Cognac, şampania Lanson, iar de curând propriul brand de vodcă, Tazovsky Vodka.