Călin Popescu Tăriceanu a devenit tată, pentru a treia oară

Preşedintele Senatului a devenit tatăl unui băieţel, acesta fiind cel de-al treilea copil al său, colegii din Partidul Liberal Reformator transmiţându-i felicitări pe Facebook.
”Partidul Liberal Reformator are deosebita plăcere de a-i transmite felicitări preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia venirii pe lume a celui mai nou membru al familiei domniei sale! Să vă trăiască!”, se precizează în mesajul PLR postat pe Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu declara în luna septembrie, cu ocazia lansării candidaturii la alegerile prezidenţiale, că cel de-al treilea fiu al său urmează să se nască în Ajunul Crăciunului.

Tăriceanu va împlini pe 14 ianuarie 63 de ani şi este la a cincea căsătorie.
El mai are doi fii, din căsătoriile anterioare. Două dintre fostele soţii ale lui Tăriceanu i-au păstrat numele după divorţ, notează Mediafax.

În luna iulie 2013, fostul premier s-a căsătorit, pentru a cincea oară, la ceremonia de la starea civilă participând doar apropiaţii. Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, artist plastic.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Decembrie 2014