Călin Goia: "Suntem fericiți că mesajul nostru va ajunge în finala Eurovision"

Solistul trupei Voltaj este fericit după calificarea în finala Eurovision şi consideră că votul primit reprezintă o susținere a mesajului piesei "De la capăt".

"Suntem foarte, foarte, foarte fericiți", a declarat Călin Goia, într-o conferință de presă susținută marți noaptea, după anunțarea țărilor calificate în finala Eurovision. "Dacă ne-ați votat înseamnă că ne-ați susținut mesajul", a adăugat el. Șefa delegației României, Liana Stanciu, a completat, menționând că acesta este al 21-lea an consecutiv în care România se califică în finala Eurovision.

Călin Goia a adăugat că la Viena au fost alături de el și cei doi fii ai lui, în vârstă de 7 și 8 ani, amintind că piesa "De la capăt" vorbește despre copiii lăsați în urmă de părinții care lucrează în străinătate, relatează Agerpres.

"E imperativ să rezolvăm această problemă, situația trebuie rezolvată imediat. Suntem parte a Europei. Suntem o trupă cu vechime. E minunat că putem împărtăși acest mesaj cu voi", a declarat Călin Goia, care a adăugat că situația copiilor care cresc fără părinți nu este doar una românească.

"Duminică, pe covorul roșu, am vorbit cu un polonez care mi-a spus că sunt 2 milioane de polonezi care lucrează în străinătate. Am început să plâng. Nu e doar problema noastră", a adăugat solistul trupei Voltaj.
Întrebat cu ce mare artist ar dori să cânte în turneu, Călin Goia a răspuns: "Bono de la U2".

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod