Cabral a povestit întâmplarea comică pe www.cabral.ro: "Așadar… trezeală de la șase dimineața și dă-i cu treabă! Până la prânz n-am avut timp să opresc să mănânc, îmi patina stomacul în gol. Depresia adevărată venea și din faptul că știam că în oraș n-am timp să mănânc, acasă nu prea era nimic de mâncare… tristă situație, să nu te însori că așa pățești! Revenind la ale noastre… pe la prânz, deja sleit de puteri și rupt de foame intru pe ușă. Acasă… nimeni. Pășesc și mai trist pe hol, las rucsacul jos, pun casca moto la încărcat și mă descalț… Pe masa din bucătărie… ce să vezi?! O pâine proaspătă, doi ardei grași și un tub!
- Vezi, mă, ce animal cârcotaș sunt… a mea chiar dacă n-a avut timp să gătească, măcar de un sendviș și-a găsit timp să-mi cumpere ceva!
Și brusc înviorat de bucuria că sunt – totuși – și eu iubit de cineva, m-am pus la masă. Am tăiat două felii frumoase de pâine, am tăiat și spălat repede și ardeii, am deschis tubul ăla de care spuneam și l-am mirosit… așa pateu de ficat bun n-am mai mirosit de mult! Parcă mirosea puțin și-a trufe! Mi-am făcut două sendvișuri serioase în care am mai pus și niște brânză sărată din frigider… a ieșit o simfonie, nu altceva! Termin de mâncat, beau și-un pahar de apă, mă fluieră telefonul c-am primit niște mesaje. Deschid telefonul: