Britney Spears s-a despărţit de iubitul ei

Cântăreaţa s-a despărţit de iubitul ei, producătorul de televiziune Charlie Ebersol, punând astfel capăt unei relaţii care a început în octombrie 2014, potrivit unor surse citate de mai multe publicaţii americane.

Artista americană şi fostul ei iubit, în vârstă de 33 de ani, au rămas prieteni apropiaţi, iar despărţirea lor a fost cauzată de faptul că priorităţile fiecăruia dintre ei s-au schimbat în ultimele luni, afirmă o sursă din anturajul vedetei, citată de contactmusic.com.

2copii are Britney Spears, ambii din căsnicia cu Kevin Federline
"Relaţiile sunt dificile. Uneori, ele lucrurile pur şi simplu nu merg bine între cei doi parteneri de viaţă.
Ei sunt doi oameni foarte ocupaţi care au vieţi extrem de ocupate. Fiecare dintre ei se concentrează asupra propriilor priorităţi"
, a declarat aceeaşi sursă, citată de revista People.

"Era evident pentru toată lumea că aşa se va întâmpla. Însă au rămas prieteni buni", a adăugat o altă sursă din anturajul cântăreţei. "Toţi prietenii lor au crezut el că el o va cere în căsătorie, dar relaţia lor s-a stins, iar ei au decis să se despartă", a spus aceeaşi sursă.

Un alt prieten al artistei americane dezvăluia în urmă cu cîteva zile că despărţirea s-a produs din cauza faptului că iubitul cântăreţei nu voia să se căsătorească.
"Britney l-a presat pe Charlie în ultimele luni în privinţa căsătoriei. Ea se află acum într-o perioadă în care vrea să aibă încă un copil şi îşi doreşte foarte mult să se căsătorească din nou. Charlie a fost foarte onest încă de la început şi i-a spus că nu vrea să se însoare", a precizat aceeaşi sursă.

Un prieten al producătorului Charlie Ebersol a adăugat: "Britney are multe probleme personale, care sunt greu de suportat de un tânăr burlac.
Faptul că Britney se află încă sub curatela tatălui ei spune multe lucruri despre această situaţie. Ea nu îşi poate administra propriile afaceri. Charlie nu a dorit să devină o figură paternă în viaţa ei. Ea i-a cerut acest lucru, iar acea cerere l-a făcut să se simtă prins în capcană"
.