Britney Spears este din nou o femeie singură

Cântăreaţa americană a decis să se despartă de iubitul ei, David Lucado, potrivit unor surse din anturajul vedetei.

Britney, în vârstă de 32 de ani, şi David Lucado, în vârstă de 28 de ani, prieten de familie al vedetei, au avut o relaţie care a durat aproximativ un an. Se pare că despărţirea lor s-a produs în termeni amiabili, citate de site-ul music-news.com.

55de ore a durat primul mariaj al cântăreței Britney Spears
Cuplul s-a despărţit "în urmă cu ceva vreme", iar Britney Spears "s-a concentrat asupra vieţii de familie şi creşterii celor doi fii ai ei, după acea despărţire", a declarat o sursă, citată de X17Online.

La începutul acestui an, presa americană spunea că artista intenţiona să se căsătorească cu David Lucado, notează agenţia Mediafax.

"Ea vrea să aibă o familie tradiţională, iar el este un bărbat iubitor, cu picioarele pe pământ şi un tată vitreg minunat pentru fiii ei, Sean şi Jayden"
, declara un apropiat al vedetei pentru revista americană Life & Style.

"Le-a spus deja prietenelor ei că, dacă David ar cere-o în căsătorie mâine, ea ar accepta cu siguranţă", a adăugat aceeaşi sursă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod