După o pauză în carieră de trei ani, în care Britney Spears s-a confruntat cu numeroase probleme în viaţa personală, artista americană a revenit în forţă pe piaţa muzicală în martie 2011, atunci când şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, intitulat "Femme Fatale".
Albumul a fost urmat de un turneu mondial de promovare, iar cântăreaţa a devenit apoi membru în juriul emisiunii-concurs "US X Factor". Toate aceste reuşite profesionale i-au adus cântăreţei primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei din industria muzicală în 2012, cu venituri de 58 de milioane de dolari, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.
Britney Spears a obţinut această sumă din vânzările de album, vânzările de bilete de la concertele din turneul ei mondial, onorariul pentru participarea la emisiunea "US X Factor", dar şi din lansarea unui parfum în colaborare cu brandul Elizabeth Arden şi lansările altor produse derivate.
Pe locul al doilea în acest top se află cântăreaţa americană de muzică country-pop Taylor Swift, cu venituri de 57 de milioane de dolari. Această sumă nu include însă sumele obţinute din comercializarea celui mai recent album al ei, "Red", lansat recent, care a înregistrat vânzări spectaculoase în prima săptămână după lansare.
Locul al treilea este ocupat de Rihanna, cu venituri de 53 de milioane de dolari. Această sumă nu include veniturile generate de lansarea pe piaţă a celui de-al şaptelea material discografic al cântăreţei născute în Barbados, intitulat "Unapologetic", ajuns pe piaţă în noiembrie, şi nici onorariile obţinute de Rihanna pentru ineditul ei turneu mondial "777", în cadrul căruia artista a susţinut şapte concerte în şapte zile în şapte oraşe diferite.
Pe locurile următoare se află cântăreţele americane Lady Gaga, cu 52 de milioane de dolari - care a ocupat primul loc în topul din 2011, cu venituri de 90 de milioane de dolari -, şi Katy Perry, cu 45 de milioane de dolari, informează Mediafax.
Topul 10 al celor mai bine plătite femei din industria muzicală este completat în ordine de Beyonce (40 milioane de dolari), Adele (35 milioane de dolari), Sade (33 milioane de dolari), Madonna (30 milioane de dolari) şi Shakira (20 milioane de dolari).
Editorii site-ului Forbes.com au alcătuit acest top pe baza declaraţiilor de venituri, datelor privind vânzările de discuri, a încasărilor din concerte şi turnee, şi a interviurilor acordate de avocaţi, manageri, organizatori de concerte şi chiar de artişti. Topul a avut în vedere veniturile realizate în perioada mai 2011 - mai 2012 înainte de deducerea taxelor şi a onorariilor pentru manageri şi agenţii de presă ai artiştilor.
Foto: AFP / Mediafax
Posteaza comentariu