Cei doi sunt împreună de șapte ani și au șase copii, iar acum se gândesc să facă o nuntă specială.
Brad (48 de ani) și Angelina (36 de ani) își doresc o ceremonie care să îmbine tradiții din țările în care s-au născut copiii lor, anunță cotidianul britanic "Daily Mail".
Trei dintre copiii cuplului sunt adoptați: Maddox (10 ani), este din Cambogia, Pax (8 ani) este din Vietnam, iar Zahara (7 ani) e din Etiopia. Fetița lor biologică, Shiloh, (5 ani) s-a născut în Namibia, iar gemenii Vivienne și Knox (3 ani), au venit pe lume la Nisa.
"Ceremonia va fi restrânsă, doar cu familiile și cu prietenii.
Întrucât nici Angelina, nici Brad nu sunt niște persoane religioase, ceremonia va fi una spirituală. "Nu va fi o ceremonie la biserică, dar va îmbina toate culturile din familia lor", a mai spus prietenul cuplului, citat de "Daily Mail".
Brad Pitt a pomenit ceva despre nuntă chiar săptămâna trecută: "Ne-ar face plăcere și se pare că înseamnă foarte mult pentru copiii noștri", a declarat actorul unei reviste din Hollywood.
Cuplul, supranumit "Brangelina", s-a format după întâlnirea celor două staruri pe platourile de filmare ale producției "Mr & Mrs Smith", în 2004.
Posteaza comentariu