Starul în vârstă de 49 de ani a trecut printr-o perioadă extrem de stresantă în ultimele luni, cauzată de operaţia de dublă mastectomie suferită de Angelina Jolie în februarie şi de obligaţiile sale contractuale ocazionate de turneul mondial de promovare a celui mai recent film al său, thrillerul SF "World War Z". Angelina Jolie a înţeles situaţia stresantă prin care a trecut partenerul ei de viaţă şi i-a permis lui Brad Pitt să plece într-o vacanţă de o săptămână în Europa alături de prietenii săi, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
"Brad a ales să organizeze o vacanţă bahică în Franţa şi Italia, după ce Angelina i-a spus că are nevoie să ia o pauză", a declarat o sursă citată de tabloidul britanic The Sun.
"Ea i-a spus că poate să se relaxeze după aceste ultime luni stresante şi i-a recomandat să plece cu prietenii săi într-o vacanţă bahică de o săptămână pentru a elimina acel stres", a adăugat aceeaşi sursă.
Potrivit presei internaţionale, starul american a petrecut câteva zile în vila din sudul Franţei deţinută de cofondatorul companiei Microsoft Paul Allen, unde a participat la câteva petreceri udate cu mult alcool, la care au mai fost prezenţi Bono şi Larry Mullen, doi dintre membrii trupei irlandeze U2.
Brad Pitt a organizat apoi alte câteva petreceri în vila pe care bunul său prieten George Clooney o deţine pe malul Lacului Como în Italia, în timp ce acesta turna un nou film în Marea Britanie.
Această vacanţă de o săptămână ar putea fi, potrivit editorilor site-ului contactmusic.com, ultimul "strigăt de libertate" pentru Brad Pitt înainte de a se căsători cu Angelina Jolie, în acest an.
Presa internaţională afirmă de mai multă vreme că cei doi actori americani se vor căsători în vara acestui an, printr-o ceremonie care va fi organizată pe proprietatea pe care cuplul o deţine în sudul Franţei, Château Miraval, relatează Mediafax.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Foto: AFP/Mediafax