Bobby Brown, arestat în California

Cântărețul a fost reținut de polițiști pentru că se afla la volan în stare de ebrietate.

Cântărețul a fost reținut de polițiști pentru că se afla la volan în stare de ebrietate.

Bobby Brown a fost tras pe dreapta luni noapte, în cartierul Tarzana din San Fernando Valley, după ce un echipaj de poliție l-a văzut că vorbea la telefon în timp ce conducea. În timpul controlului, agentul a observat că Bobby băuse alcool și l-a reținut. El a fost dus în arestul secției de poliție din Van Nuys, relatează site-ul tmz.com.

În vârstă de 43 de ani, fostul soț al cântăreței Whitney Houston mai are la activ o condamnare pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a fost arestat în statul Georgia, în anul 1996.

El a pledat vinovat atunci și a făcut opt zile de închisoare.

Prietenii lui Bobby au venit în localitatea în care a fost arestat și au plătit eliberarea acestuia pe cauțiune, fixată la 5.000 de dolari. Autoritățile nu au dat publicității valoarea exactă a alcoolemiei, dar potrivit surselor din poliție citate de TMZ, cântărețul a avut o alcoolemie de peste 0,8 la mie.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
27 Martie 2012
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • evamonica pe 4 Aug 2012, 18:10
    ...

    Este si el sofer ca si ceilalti si trebuie sa se supuna regulilor.

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod