Descoperită în stare de inconştienţă în cada din vila ei, fiica lui Whitney Houston se afla de peste o săptămână în comă şi conectată la aparatele de respiraţie asistată. Potrivit mai multor tabloide americane, Bobbi Kristina ar fi urmat să fie deconectată de la aparatele care o menţineau în viaţă în noaptea de miercuri spre joi, pe 11 februarie, în ziua în care s-au împlinit exact trei ani de la decesul mamei sale.
Informaţia, publicată pe 10 februarie de TMZ şi New York Post, a fost dezminţită în ziua următoare de familia tinerei. În plus, una dintre mătuşile ei, Leolah Brown, a infirmat toate zvonurile şi a anunţat cu ocazia unui interviu acordat pentru Fox 5 Atlanta că Bobbi Kristina "se simte mai bine".
"A deschis ochii. Krissi se simte bine, acum. Cu adevărat!", a spus Leolah Brown, citată de huffingtonpost.fr.
Shayne Brown, un verişor al pacientei internate în Atlanta, a confirmat la rândul său că Bobbi Kristina se simte mai bine. Totuşi, tânăra ar depinde în continuare de aparatele care o ajută să respire şi s-ar afla în continuare în comă, "dar poate să facă anumite lucruri", a explicat mătuşa ei.
Avocatul rapperului Bobby Brown, tatăl tinerei, a vrut să pună capăt zvonurilor care se multiplicau tot mai mult în presă, acordând un interviu pentru US Weekly. El a denunţat "ştirile false" care circulau pe internet şi i-a criticat pe anumiţi jurnalişti care au renunţat la "exactitatea faptelor" pentru "o cursă după senzaţional".
Poliţia americană a iniţiat între timp o anchetă, întrucât Bobbi Kristina prezenta urmele unor lovituri pe corp şi în zona feţei în momentul în care a fost descoperită în stare de inconştienţă şi transportată de urgenţă la spital, relatează Mediafax. Potrivit unor surse, principalul suspect este considerat Nick Gordon, iubitul tinerei, cu care aceasta avea o relaţie conjugală marcată de dispute frecvente.
Mătuşa ei a declarat pe un ton categoric: "Sper că el va fi condamnat". De asemenea, Leolah Brown a îndepărtat ipoteza unei posibile tentative de sinucidere a nepoatei sale: "Krissi nu ar fi făcut asta niciodată, toată familia ştie acest lucru. Această opţiune nici nu există. Krissi iubeşte prea mult viaţa".
Bobbi Kristina Brown se află în comă indusă încă de pe 31 ianuarie, întrucât medicii au dorit să reducă riscul de declanşare a unor inflamaţii la nivel cerebral.
Bobbi Kristina, fiica regretatei cântăreţe americane Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a fost spitalizată de urgenţă weekendul trecut, după ce iubitul ei, Nick Gordon, a descoperit-o fără semne vitale în cada din sala de baie a reşedinţei lor din Roswell, un oraş din statul american Georgia.
De atunci, familia Houston a dat publicităţii o declaraţie de presă în care a precizat că Bobbi Kristina, în vârstă de 21 de ani, "luptă pentru viaţa ei" şi, potrivit presei americane, a fost transferată de la North Fulton Hospital la Emory University Hospital din Alabama.
Posteaza comentariu