Bianca Brad, mărturisiri emoţionante: "Eu şi Aurel am luat-o de la zero"

Vedeta a vorbit despre chinul prin care a trecut după ce iubitul său a fost arestat în Statele Unite. Cei doi s-au despărţit, dar Aurel Frăţilă a convins-o că pot fi o familie.

Mă durea sufletul pentru ce trăia. Acum am luat-o de la zeroBianca Brad
Bianca Brad (47 de ani) a trecut prin multe momente dificile. În 2008, ea a pierdut o sarcină chiar înainte de naştere, iar în 2013 vedeta a suferit enorm după ce tatăl copilului ei a fost arestat şi extrădat în SUA, sub acuzaţia de terorism. Bianca şi Aurel Frăţilă (42 de ani) erau despărţiţi de câteva luni bune, dar arestarea lui a contribuit decisiv la ruperea legăturii lor, scrie Click!.

"Relaţia noastră ajunsese şubredă.
Ne-am despărţit şi nu credeam că mă mai întorc din drum. Nu suntem căsătoriţi cu acte, deci nu am divorţat, însă m-am mutat din casa în care locuiam. Clar, am luat-o pe alt drum. În permanenţă el a luptat să mă aducă înapoi şi a avut de lucru multă vreme"
, a mărturisit Bianca Brad pentru ziarul citat.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 Ianuarie 2015