Lucrul cel mai surprinzător este că nu a existat nicio scurgere de informație, toți cei implicați în proiect fiind capabili să mențină secretul. Aceștia au fost Parkwood Entertainment — compania care gestionează producția muzicală a lui Beyoncé—, casa de discuri a artistei, Columbia Records, și cei trei giganți ai tehnologiei și rețelelor de socializare, care s-au coordonat pentru această uriașă surpriză: Apple, Facebook și Instagram.
Acest pariu riscant s-a transformat în aur. Știrea a incendiat internetul și industria discografică, iar albumul s-a vândut în 600.000 de exemplare în primele trei zile, depășind un milion de exemplare în mai puțin de o săptămână. A fost al cincilea album al solistei și al 5-lea clasat "number 1" pe lista Billboard din SUA, iar Beyoncé prima femeie care a reușit această performanță, notează ABC.
Lansarea a fost "o bombă" pentru cariera lui Beyoncé, potrivit lui Rob Sheffield, de la The Rolling Stone. Acest fenomen va fi studiat acum la Harvard, unde va fi analizată această strategie atât de bine pusă la punct. Cazul a fost propus de profesoara Antia Elberse, care susține cursuri de marketing strategic în industriile de creație.
Foto: AFP/Mediafax
Comentarii (2)
Ce dragut! Trebuie sa faci studii universitare (si inca la Harvard!!!) ca sa intelegi ca "fenomenul" are succes pentru ca e cvasi-dezbracata si in hiperlordoza? De rasul curcilor!
"marketing strategic in industriile de creatie " Oare cineva cu oarecare legatura cu asta,din Ro citeste ? intelege ? va aplica vreodata CINEVA vreo strategie in vreun domeniu ?(adica cei ce conduc in orice domeniu au cunostiinte?)-sau,mergem "dupa ureche" sau "original",nu ca americani-englezi-francezi-canadieni-suedezi etc...care nu stiu ei ce-i frumos si bun,valoros,adica !
Posteaza comentariu