Beyonce, dată în judecată de două admiratoare

Cântăreaţa a fost acționată în judecată de două dintre admiratoarele sale, Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson, care au fost călcate în picioare de spectatorii nerăbdători să intre la un concert susţinut de artista americană în decembrie, la Chicago.

Documentele oficiale pentru iniţierea acestui proces au fost depuse la tribunalul din Chicago, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Potrivit filialei locale a postului de televiziune CBS, cele două admiratoare au cumpărat bilete pentru concertul cântăreţei Beyonce şi au sosit cu câteva ore mai devreme de începerea acestui show, care a avut loc la The United Centre, întrucât doreau să prindă un loc în apropierea scenei.

"Pe măsură ce orele treceau, mulţimea a devenit tot mai numeroasă, mai compactă şi mai nerăbdătoare să afle când, unde şi cum se vor deschide uşile prin care posesorii de bilete ar fi trebuit să intre în The United Centre - nimic din toate aceste lucruri nu ne-au fost explicate", au declarat cele două admiratoare ale artistei americane.

Atunci când uşile arenei au fost în cele din urmă deschise, mulţimea a fost cuprinsă de frenezie, iar Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au fost trântite la pământ şi călcate în picioare de ceilalţi spectatori şi şi-au pierdut cunoştinţa.

Cele două admiratoare au suferit, totodată, fracturi şi alte contuzii în urma acestui incident şi au ratat concertul, întrucât au fost transportate de urgenţă la un spital local.

Ele consideră că administratorii sălii, organizatorii concertului şi Beyonce se fac vinovaţi de acel "haos" şi nu au făcut absolut nimic pentru a preveni producerea incidentului.

Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au dat în judecată The United Centre, compania organizatoare Live Nation şi pe cântăreaţa americană, de la care solicită achitarea unor daune a căror valoare nu a fost dată publicităţii.


Foto: Hepta