Timp de o zi, bărbaţii din toată ţara vor sărbători împreună cu prietenii lor faptul că… sunt bărbaţi! Asta pentru că pe 5 mai, Bergenbier celebrează din nou Ziua Bărbatului! O zi care aduce în centrul atenţiei bărbaţii şi întregul lor univers.
Dacă anul trecut Ziua Bărbatului a fost marcată cu o ediţie specială Bergenbier care a stat sub semnul culorii galben, anul acesta, cea mai masculină bere din România trece într-o nouă etapă şi cere drepturile bărbaţilor, drepturile celor care se sărbatoresc pe 5 mai. “Dacă este ziua cuiva, este normal să primească multe cadouri din partea familiei şi a prietenilor. De la această idee am pornit când ne-am gândit cum am putea să marcăm anul acesta Ziua Bărbatului. Răspunsul a fost firesc! Îndemnându-i pe cei apropiaţi să îi cadorisească pe bărbaţi pentru că merită.”, a declarat Tiberiu Mercurian, Director de Marketing al Bergenbier S.A.
Astfel, pe 5 mai, bărbaţii din toată ţara vor fi sărbătoriţi aşa cum se cuvine: cu bere bună şi daruri pe măsura importanţei acestui eveniment. Pe data de 5 mai, Bergenbier le va aduce bărbaţilor alături de berea bună şi muzică bună! Începând cu ora 19.00, în toată ţara, concertele se vor ţine lanţ. În ordinea numerelor de pe tricou: Andreea Bănică va cânta în Alba Iulia, Trupa Veche în Braşov, Heaven în Buzău, Spitalul de Urgenţă în Constanţa, Anda Adam în Craiova, Mărgineanu & Band în Galaţi, Vunk în Iaşi, Fără Zahăr în Oradea, Ca$$a Locco în Piatra Neamţ, Lavinia în Piteşti, Corina în Ploieşti, Hara în Râmnicu Vâlcea, Xonia în Reşiţa, Krypton în Sibiu şi Maria Radu & Band în Timişoara. La Bucureşti, pe lângă multe alte surprize, Bergenbier îi va avea ca invitaţi pe Delia, Ana Lesko, Taxi, Cargo şi Paraziţii la petrecerea ce va avea loc în Parcul Copilului din Bulevardul Tineretului nr. 8-10.
Bergenbier aduce cadouri tuturor Bărbaţilor!
4 Mai 2011
Posteaza comentariu