Şi în acest an, Paştele l-a găsit pe juratul de la Românii au talent la masă în curte, alături de soţie, copii, mama şi fraţii săi, printre panseluţe şi albine. Cea mai mare bucurie pentru Bebe Cotimanis a fost aceea de a-şi putea petrece această sărbătoare alături de mama sa, pe care o iubeşte şi o preţuieşte enorm. Au fost împreună la biserica din sat, s-au plimbat, au mâncat bunătăţi pregătite special pentru această ocazie, s-au odihnit şi au respectat toate tradiţiile româneşti.A fost o atmosferă frumoasă, sensibilă, caldă, plină de iubire din partea familiei şi totul a culminat cu o noapte de Înviere superbă.
Dacă în tinereţe îi plăcea să meargă la discotecă şi să fie alături de prieteni, acum Bebe preferă prezenţa familiei, care îl ajută să se încarce cu energie pozitivă şi cu voie bună.
“A fost una dintre cele mai liniştite şi relaxante sărbători de Paşte de până acum. Sunt la vârsta la care m-am mai copt, m-am mai maturizat şi am început să apreciez liniştea şi tot ce aduce ea. În tinereţe, de la biserică mergeam direct la discotecă, iar amestecul ăsta era uşor acid.
Sărbătorile s-au terminat, iar Bebe Cotimanis a revenit la treabă. Se bucură foarte mult de postura sa de jurat în cadrul celui mai urmărit show de divertisment, Românii au talent, unde a reuşit să descopere sute de oameni talentaţi.
Posteaza comentariu