Băneasa Drive In Cinema se închide pe 24 octombrie

21 Octombrie 2010
Facebook Twitter Comenteaza
Băneasa Drive In Cinema se închide pe 24 octombrie
Băneasa Drive In Cinema se închide anul acesta pe 24 octombrie, după 7 luni în care a oferit cinefililor săi confortul vizionării direct din maşina personală a celor mai aşteptate premiere cinematografice din 2010. În al doilea an de activitate, singurul cinematograf în aer liber din România a atras peste 15.000 de maşini.  

În 2010, Băneasa Drive In Cinema s-a redeschis pe data de 16 aprilie, după o săptămână de proiecţii speciale: Best of Anim’est 2008 & 2009, Best Of Spune pe Scurt, Seara de Film Francez şi Festivalul Internaţional de Film NexT.


"Ne-a făcut o deosebită plăcere să fim prezenţi la Băneasa Drive In Cinema unde am descoperit o echipă profesionistă cu care, pe lângă faptul că am dezvoltat o colaborare fructuoasă, am legat şi o frumoasă relaţie de prietenie. Proiecţia noastră a fost primită cu căldură, numărul mare de spectatori prezenţi la programul din cadrul Festivalului NexT ne face să ne dorim ca şi la ediţiile viitoare ale festivalului să continuăm acest parteneriat," a declarat Cătălin Andichin, Corporate Relations Manager NexT Film Festival.


Cinematograful va fi redeschis anul viitor, în luna mai.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod