În preajma Sărbătorilor, în familia Prigoană e din scandal. De data aceasta, "războiul" a fost stârnit de victoria pe care Adriana Bahmuțeanu a obținut-o în instanță împotriva firmei Rosal, condusă de Honorius Prigoană, fiul cel mare al soțului ei. Compania la care vedeta TV a fost angajată pentru o perioadă îi datorează vedetei cel puțin 200.000 de euro, echivalentul salariului pe mai mulți ani pe care aceasta nu l-a primit.
În perioada în care lucra pentru Etno TV, Adriana Bahmuțeanu figura ca angajată a firmei de salubrizare. În cei câțiva ani cât a avut cartea de muncă la Rosal, Bahmu nu și-a luat salariul, iar ca să-și recupereze banii care i se cuveneau ea a dat compania în judecată. Vedeta a câștigat recent procesul, astfel că Rosal trebuie să-i dea banii. În disputa sa cu firma de salubritate, Adriana le dă o lovitură financiară lui Honorius Prigoană și soțului ei, despre care ea spune că este încă implicat în companie, deși acesta neagă acest lucru, scrie ziarul Click!.
Adriana a explicat că are nevoie de acești bani și că nu e normal ca Honorius să nu trateze cu respect.
"Soțul meu a bătut la poarta mea, nu eu la a lui. El nu și-a respectat înțelegerea pe care am făcut-o când ne-am împăcat. Atunci, a promis că își pune la adăpost și copiii minori, dar toată averea e trecută pe numele lui Honorius", a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.
Prigoană a lăsat de înțeles că a ajutat-o în afacerea cu haine pe care și-a deschis-o, însă Adriana neagă acest lucru. "Mi-a trimis doi muncitori să mă ajute la cărat și ne-a împrumutat mie și asociatei mele niște bani. Cum să mă ajute el, când eu am deschis afacerea când eram în divorț? Balamucul ăsta nu le face bine nici copiilor", a mai declarat Bahmu pentru Click!.
Scandalul nu s-a oprit aici. După show-ul de la Capatos, de marţi noaptea, cei doi s-au certat fără menajamente în emisiunea "Acces direct", de la Antena 1. De la problema banilor, Prigoană şi Bahmu au ajuns la chestiuni de familie. "Te rog să o suni pe mama să-i ceri scuze", a spus Adriana. "Hahaha, ce simpatică eşti! Cum poţi să mă obligi s-o sun pe mă-ta? O sun când vreau eu. Am sunat-o azi şi i-am spus textual că atunci când mai are o problemă, să nu mai apeleze pe mine, că n-a ştiut să-şi educe fata. Să apeleze la Capatos şi la trustul lui Voiculescu", a replicat Silviu Prigoană, supărat că soţia lui a fost la "Un show păcătos" în seara anterioară.
În ciuda discuţiilor care fac audienţă la emisiunile de scandal, Prigoană susţine că vor sărbători Crăciunul ca o familie unită. "Vom fi cu toţii, mai puţin părinţii tăi. Eu i-am tot chemat până acum, de zece ani, şi tu ai avut o problemă cu tatăl tău. Ei au fost mereu bine veniţi în casa mea... a noastră", i-a pus soíei sale. "Nu este nicio tensiune, e o impresie greşită. Vom avea nişte sărbători foarte fericite. Vine Crăciunul, stăm în jurul bradului, o să avem cadouri... Am plătit 7.000 de euro pentru Revelion la Sinaia", i-a explicat apoi gazdei emisiunii, Simona Gherghe.
"Eu sunt fericit. Fericirea Adrianei e problema ei. Eşti fericit atunci când eşti sănătos, întrebaţi orice om bolnav. Eu sunt fericit deoarece copiii sunt perfect sănătoşi", a continuat el. "Eu nu sunt fericită. Dar despre fericirea mea conjugală aş vrea să discut în particular cu Prigoană", i-a replicat Adriana. "Cum, nu vrei să afle toată lumea? Dar te rog să mă iluminezi!", a ironizat-o Prigoană.
Foto: Mediafax