În decembrie anul trecut, Augusta Lazarov a devenit mămica unui băiețel, rezultat din căsnicia cu actorul Andreas Petrescu. Fosta vedetă de televiziune a renunțat pentru câteva luni la serviciu și a rămas acasă pentru a-și creşte fiul. Revenită după o pauză de șase luni, Augusta a fost repusă în funcția de Head of Entertainment al televiziunilor din Antena Group și a mai fost numită Talent Relationship Manager, scrie Libertatea.
"Sunt onorată că am fost numită în această funcție, mai ales că este vorba de o responsabilitate mare, aceea de a prelua cea mai importantă echipă de vedete pe care a deținut-o vreodată un grup de televiziuni din România. Avem proiecte noi pentru toamnă, vom dezvolta această strategie de a deveni cel mai important furnizor de show-uri de divertisment din România, ceea ce presupune, desigur, o colaborare strânsă cu cele mai importante vedete ale momentului. Oamenii, fie că este vorba de cei care apar pe sticlă sau de cei din spatele camerelor de luat vederi, sunt cel mai important atu al nostru", a declarat Talent Manager-ul Antena Group.
Augusta Lazarov a început colaborarea cu Antena 1 în 2002, cu emisiunea "Babilonia", iar în prezent este directorul de program al mai multor show-uri difuzate de Antena 1, între care și "Te cunosc de undeva", una dintre cele mai longevive și de succes producții ale postului.
Marcel Radu, cel care a deținut până de curând funcția de Talent Manager, a ales să se dedice altor proiecte, independent de Antena Group, notează ziarul citat.
Augusta Lazarov, promovată de Antena Group după ce a născut
Revenită la serviciu după șase luni de concediu postnatal, fosta soţie a lui Valeriu Lazarov a mai primit o funcție de conducere în cadrul conducerii Antenelor.