În documentele oficiale, Ashton Kutcher, în vârstă de 34 de ani, menţionează drept cauză a divorţului "diferenţe ireconciliabile". De asemenea, aceleaşi documente arată că actorul nu doreşte ajutor financiar din partea actriţei, dar nici nu refuză să îi acorde acesteia un eventual sprijin financiar.
Demi Moore, în vârstă de 50 de ani, şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011, după ce o femeie din San Diego a declarat că ar fi avut o relaţie trecătoare cu actorul.
Ulterior, Kutcher a angajat-o pe celebra avocată Laura Wasser, specializată în divorţuri.
În prezent, Ashton Kutcher are o relaţie cu actriţa Mila Kunis.
Ashton Kutcher a putut fi văzut pe marile ecrane în filmele "Mariaj de Vegas/ What Happens in Vegas" (2008), "Ziua îndrăgostiţilor/ Valentine's Day" (2010) şi "Fără obligaţii/ No Strings Attached" (2011). În acest an, a fost făcut public faptul că Ashton Kutcher îl va interpreta pe Steve Jobs într-un film produs la Hollywood despre cofondatorul companiei Apple, care va descrie viaţa acestuia, începând cu anii hippie din tinereţe şi până la lansarea tehnologiilor sale considerate revoluţionare.
Demi Moore a devenit, în anii '90, una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood, fiind cunoscută din filme precum "Fantoma mea iubită/ Ghost", "Oameni de onoare/ A Few Good Men", "Propunere indecentă" şi "Hărţuire sexuală/ Disclosure".
Foto: AFP / Mediafax