Apple a explicat de ce Face ID nu a funcţionat în timpul prezentării noului iPhone X

Apple a clarificat în mod oficial ce s-a întâmplat pe scenă în timpul primului demo al funcţiei de recunoaştere facială Face ID de care dispune noul iPhone X.

Deşi mulţi s-au grăbit să catalogheze momentul drept un "eşec", reprezentanţii Apple spun că motivul pentru care funcţia Face ID nu a funcţionat nu este nici pe departe o eroare.

Cei de la Apple susţin într-o declaraţie oferită Yahoo că smartphone-ul iPhone X folosit pentru prezentare a fost utilizat de mai multe persoane înainte de a ajunge pe masa lui Craig Federighi. Face ID a încercat să autentifice feţele tuturor celor care au utilizat telefonul, dar fiind setat pe chipul lui Craig Federighi nu a reuşit să facă asta şi a cerut o parolă de autentificare.

Iar când telefonul a intrat în posesia lui Federighi, era deja în modul parolă.

"Oamenii au folosit telefonul înainte de începerea demonstraţiei şi nu au realizat că Face ID încearcă să le autentifice feţele. După mai multe încercări nereuşite de autentificare, pentru că nu era faţa lui Craig, iPhone a făcut ceea ce este conceput să facă, adică a cerut o parolă", a declarat reprezentantul Apple, potrivit 9to5mac.com. Cu alte cuvinte, "Face ID a funcţionat aşa cum ar fi trebuit să funcţioneze".    

Pe scenă, atunci când Craig Federighi a încercat să se autentifice prin recunoaştere facială şi nu a reuşit, a schimbat rapid cu un alt telefon de rezervă, iar în acest caz Face ID a funcţionat perfect.

La fel ca şi recunoaşterea amprentei prin Touch ID, atunci când Face ID detectează încercări repetate de autentificare cu un alt chip, cere introducerea parolei, ca măsură de siguranţă.




Foto: cnet.com

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
14 Septembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod