Antena 1, amendată pentru emisiunea Simonei Gherghe

Postul de televiziune a fost sancţionat cu o amendă de 20.000 de lei pentru emisiunea "Acces direct", difuzată pe 18 iunie, în care Angelica Constantin a fost tunsă, în direct, precum Rihanna, și umilită, în urma unui pariu pe care l-a făcut cu acordeonistul Marian Mexicanul.

Sancţiunea a fost propusă de Cristina Trepcea, membru CNA, şi a primit şase voturi. A mai fost făcută o propunere de sancţiune de 10.000 de lei din partea lui Răsvan Popescu, membru CNA, relatează site-ul paginademedia.ro.

Cei mai mulți dintre reprezentanţii CNA s-au declarat revoltaţi de imaginile difuzate la oră de mare audienţă de postul Antena 1.
"Emisiunea Acces direct este o dejecţie, la fel ca realizatorii ei", a spus Valentin Jucan, unul dintre membrii CNA. "A fost tunsă ca o oaie. Îmi insultaţi inteligenta când spuneţi că s-a tuns, a fost obligată să se tundă", a spus şi Cristina Trepcea.
 
De cealaltă parte, Cristian Ionescu, reprezentantul postului Antena 1, prezent în şedinţa CNA, s-a apărat: "Faptul că cineva se tunde în emisiune nu reprezenta ceva şocant.
Nu cred că era ceva care putea să şocheze sau impresioneze"
. Acesta susţine că, în luna care s-a scurs de când a fost tunsă în direct, "doamna nu s-a plâns nicăieri de acest fapt, nici măcar la CNA. Nu este o victimă", a spus reprezentantul televiziunii.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
18 Iulie 2013