Angelina Jolie va avea custodia celor șase copii pe care îi are cu Brad Pitt, în urma unei înțelegeri comune la care au ajuns cei doi actori, a declarat reprezentatul actriței, potrivit cosmopolitan.com. Brad Pitt își va putea vizita copiii, care au vârste cuprinse între 8 și 15 ani, numai sub supravegherea unui terapeut.
Angelina a intentat divorț în luna septembrie, la câteva zile după ce în timpul unui zbor cu un avion privat Brad Pitt ar fi avut un comportament nepotrivit față de copii.
Aceasta a citat "diferențe ireconciliabile" ca motiv de divorț, iar unul dintre avocații săi a susținut că actrița a ales separarea de soțul său pentru "binele familiei".Înțelegerea între cei doi soți a fost obținută de mai bine de două săptămâni, se arată în declarația citată, deși Brad Pitt ceruse inițial custodia comună asupra copiilor.
Actorul a fost acuzat că în timpul unui zbor cu avionul privat al familiei ar fi avut o altercație cu Maddox, fiul în vârstă de 15 ani al cuplului, și ar fi avut un comportament agresiv față de adolescent.
Angelina Jolie și Brad Pitt sunt căsătoriți de doi ani și au avut o relație de 12 ani, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale filmului de acțiune "Domnul și doamna Smith".
Aceștia au împreună trei copii adoptați: Maddox (15 ani), Pax (12 ani), Zahara (11 ani) și trei copii biologici Shiloh (10 ani) şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne.