Angela Similea, mesaj emoţionant de ziua ei: Artista împlineşte azi 69 de ani

Cântăreaţa a avut parte de un dar special, chiar la miezul nopții, când a ascultat-o pe Angela Gheorghiu.
Angela Similea împlinește joi 69 de ani şi a publicat pe Facebook un mesaj emoționant. Ea a vorbit și despre un dar neașteptat, pe care l-a primit: "În clipa ce a deschis poarta zilei de 9 Iulie, chiar la miezul nopții, am primit un dar special, prin VOCEA extraordinarei soprane Angela Gheorghiu: am ascultat și am vibrat cu lacrima încă odată: <<Tatăl nostru>> (Anton Pann), alături de Corul Madrigal, dirijat de Marin Constantin. Și m-am întors… și am privit înainte… și trăiesc!".

Artista îi evocă în mesajul său pe Gabriel Cotabiță și pe Angela Ciochină, care va fi înmormântată chiar azi: "Am avut un an în care v-am simțit foarte aproape și vă mulțumesc pentru acest sentiment solid, care mă susține la orice proiect! Împreună, prin puterea rugăciunii, am reușit să punem și noi o Lumină în calea reîntoarcerii colegului meu, Gabi Cotabiță – ce miracol!!! Acum două zile însă, am aprins din nou Lumină, dar de acesta dată pentru zborul ireversibil al Angelei Ciochină.
Doamne, mult prea devreme!"
.

"Dragii mei, de dincolo de scenă sau de dincolo de ecran, vă urez <<La mulți ani>>, vouă, celor ce vă aniversați astăzi, vă doresc sănătate și să vă bucurați de Iubirea semenilor! La Mulți Ani, colegilor mei, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Daniel Iordăchioaie! Vă mulțumesc încă odată, dar mai presus, mulțumesc Creatorului! Vă iubesc!"
, a scris Angela Similea.


Foto: Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod