Angela Gheorghiu a lansat un album de colinde

Soprana a lansat primul său album de colinde româneşti, "O, ce veste minunată", care conţine 16 dintre cele mai îndrăgite cântece tradiţionale de sărbători.

Albumul "O, ce veste minunată!", lansat de Angela Gheorghiu împreună cu MediaPro Music, este realizat cu sprijinul Radio România şi al Centrului Cultural Casa Artelor şi cuprinde cele mai îndrăgite colinde românşti, printre care "Bună dimineaţa la Moş Ajun", "Florile dalbe (Astăzi s-a născut Hristos)" şi "Colindiţa".

Cu această ocazie, Angela Gheorghiu lansează şi un colind, "La Vitleem colo-n jos", extras de pe noul material discografic. Colindul este tradiţional, prelucrat de Nicolae Lungu, iar aranjamentul a fost realizat de Dan Dediu.

"Am înregistrat acest album de colinde pentru a readuce în suflet acea bucurie simplă, dar înalţătoare a Crăciunului petrecut alături de cei mai dragi oameni. Sunt fericită şi emoţionată să pot oferi publicului primul CD cu colinde româneşti de referinţă, cu aranjamente gândite pentru spiritul şi vocea mea.

Este un vis împlinit pentru mine, pentru că este un proiect de suflet, primul realizat prin intermediul fundaţiei pe care am înfiinţat-o şi care-mi poartă numele, Fundaţia Angela Gheorghiu. Le mulţumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit pentru a vă putea oferi ce este mai de preţ în muzica românească tradiţională de Crăciun. Vă urez să aveţi parte de sărbători cu mare bucurie şi pace sufletească!", a spus Angela Gheorghiu.

Piesele au fost înregistrate în luna septembrie, la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio - dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Cameră Madrigal - dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic - dirijor Daniel Jinga, şi în Studioul ISV - Ines Studio & Video.

Soprana Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale.
S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica, notează agenția Mediafax.
A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Și-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care "La Traviata" şi "Adriana Lecouvreur" cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, "L'elisir d'amore" cu Orchestre de l'Opéra de Lyon, "La Boheme" cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum "Arias" cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, "Verdi Heroines" cu Orchestra Sinfonica di Milano "Giuseppe Verdi", "My World and Mysterium" cu London Philharmonic Orchestra.
Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul "Tosca" de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în "Romeo et Juliette" pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.


Foto: Mediafax