Andreea Ibacka: "Am renunţat la carne fără prea mari eforturi"

Vedeta respectă cu sfințenie tradiţiile ortodoxe de Paşte. Ea se spovedeşte, se împărtăşeşte şi ţine post.

Vedeta respectă cu sfințenie tradiţiile ortodoxe de Paşte. Ea se spovedeşte, se împărtăşeşte şi ţine post.

Andreea spune însă că restricţiile alimentare sunt benefice doar pentru trup, dacă nu postim şi cu fapta şi gândul, relatează cotidianul Click!. "Credința în Dumnezeu nu se măsoară probabil nici în numărul de vizite anuale la biserică, nici în valoarea sponsorizărilor făcute lăcașelor de cult și nici în cantitatea de carne, lapte, ouă consumată. Credința are mai degrabă legătură cu faptele bune, cu sufletul curat și cu iubirea. (...) Postim pentru că păcătuim adesea cu gândul, cu vorba sau cu fapta. Însă postul strict alimentar este doar un regim sănătos pentru trup în cazul în care nu postim și sufletește. Iar curățenia sufletească este mult mai greu de păstrat decât respectarea oricărei restricții gastronomice", a scris soția lui Cabral pe blogul ei.

"Eu am renunțat la carne din 27 martie fără prea mari eforturi, însă luni intrăm în Săptămâna Mare, iar greul abia acum începe. Iubesc tradițiile ortodoxe de Paște. Și mă refer la spovedanie, împărtășanie, înroşitul ouălor, Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare - pe parcursul căreia fetele fac câte un nod pentru fiecare Evanghelie pe o sfoară lungă - trecutul de 3 ori pe sub masă din Vinerea Mare, adusul florilor la Biserică pentru Hristos, ocolitul bisericii de vineri seară. Dar câți dintre noi merităm să bifăm fiecare etapă? Vă doresc din tot sufletul să aveți o săptămână luminată, să fiți mai buni, mai curați, mai iubitori, mai muncitori, iar duminica viitoare să primim în casele noastre Lumina Sfântă care să ne arate calea corectă", a mai scris Andreea Ibacka.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • alexandra pe 10 Apr 2012, 11:15
    ...

    era vorba despre inrositul "oualor", dar na...

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod