De 1 iunie, mai multe vedete au răspuns invitaţiei la teatru lansată de Kinder Délice. Andreea Antonescu, Sorin Brotnei de la Akcent şi iubita lui, Daniela Aciu, actriţa Ana Popescu, alături de sora cea mica, Irina Mohora (TVR), Cristina Şoloc (TVR), alături de băieţelul ei sau artiştii Amna şi Anthony au fost doar câţiva dintre cei care au susţinut, de Ziua Copilului, proiectul Kinder Délice la Teatrul de Animaţie Ţăndărică.
“Atelierul de Creaţie. Teatrul de copii” Kinder Délice susţine marile talente ale celor mici şi încurajează accesul tuturor copiilor la cultură. Pentru prezenţa fiecărei personalităţi publice la piesa de vinerea trecută, Kinder Délice va oferi câte 20 de bilete copiilor care nu îşi permit să ajungă la teatru. „Printre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea se numara momentele în care mergeam cu părinţii la piese de teatru. Îmi aduc aminte cu plăcere de fascinaţia culorilor şi muzicii, de lumea fantastică ce se deschidea înaintea mea. Cred că fiecare copil merită să se bucure de această experienţă, măcar o dată în viaţă!”, a declarat Andreea Antonescu.
„Am primit cu mare drag invitaţia la teatru lansată de Kinder Délice, şi nu numai pentru a ajuta mai mulţi copii nevoiaşi, ci şi pentru că, pur şi simplu, îmi place teatrul pentru copii. Îmi place să le văd reacţiile, să le suprind interacţiunea cu personajele de pe scenă şi să-i văd râzând cu poftă”, a afirmat Sorin Brotnei, susţinător al proiectului. Mai mult, Amna s-a declarat şi ea încântată de proiect: „Proiectul Kinder Délice este o iniţiativă foarte frumoasă. Mă bucur să pot contribui la introducerea unor copii în lumea teatrului şi a artei”.
Piesa de teatru la care au asistat vedetele a reprezentat ultima etapă a proiectului “Atelierul de Creaţie. Teatrul de copii”. Kinder Délice a încurajat părinţii din toată ţara să trimită reprezentaţii înregistrate ale celor mici, jucând pe scenă la serbarea şcolară, spunând o poezie sau cântând melodia preferată. Cei mai talentaţi, selectaţi de juriu şi votaţi de public, au câştigat participarea la un workshop de artă teatrată, la Teatrul de Animaţie Ţăndărică.
Cei cinci câştigători au beneficiat, între 27 mai şi 1 iunie, de un program extrem de complex, în cadrul căruia au putut să-şi exerseze şi dezvolte talentul actoricesc. Workshop-ul, susţinut de profesionişti, a inclus o serie de exerciţii specifice artei teatrale: pregătirea actorului, dans, canto, mânuire de păpuşi şi confecţionare de măşti. La finalul workshop-ului, cei mici au avut ocazia unică de a urca pe scenă alături de actorii Teatrului de Animaţie Ţăndărică, jucând în piesa “Povestea porcului”, regia şi ilustraţia muzicală Traian Savinescu, scenografia Marian Sandu.
Andreea Antonescu şi Sorin de la Akcent, la teatru pentru o cauză nobilă
De 1 iunie, mai multe vedete au răspuns invitaţiei la teatru lansată de Kinder Délice. Andreea Antonescu, Sorin Brotnei de la Akcent şi iubita lui, Daniela Aciu, actriţa Ana Popescu, alături de sora cea mica, Irina Mohora (TVR), Cristina Şoloc (TVR), alături de băieţelul ei sau artiştii Amna şi Anthony au fost doar câţiva dintre cei care au susţinut, de Ziua Copilului, proiectul Kinder Délice la Teatrul de Animaţie Ţăndărică.
Posteaza comentariu