Marele artist a fost omagiat pentru palmaresul sau impresionant, pentru cele sapte concerte extraordinare sustinute anul trecut pe scena din inima capitalei, pentru ca a adus stralucirea valsului din saloanele vieneze in mijlocul publicului larg, pentru geniul sau violonistic, pentru performanta de a fi scos muzica clasica din salile de concert si de a o fi mutat pe stadioane si in parcuri, de a fi reusit ca, pe langa publicul restrans, specializat, sa atraga si sa fidelizeze un public imens, care astazi asculta cu un entuziasm debordant piese ale marilor compozitori.
Cuvintele de apreciere la adresa maestrului André Rieu au continuat in prezenta auditoriului:
”Il omagiem cu dragoste si respect, ca raspuns la dragostea si respectul pe care le poarta poporului roman.
Cum prietenul la nevoie se cunoaste, maestrul a venit special in Romania, atunci cand a auzit despre tragedia de la Clubul Colectiv. A pastrat un moment de reculegere la locul comemorativ din fata Clubului si a declarat ca toate incasarile DVD-ului facut in Romania – pe care vi-l oferim cu drag si domniilor voastre in aceasta seara – vor reveni tinerilor si familiilor lor.
Iata un sincretism emotionant, unic, intre daruirea medicilor romani care s-au ingrijit de trupurile arse ale oamenilor si generozitatea muzicianului care s-a ocupat de sufletele oamenilor. ”