Anda Adam a călătorit în toate colţurile lumii pentru noul ei videoclip. Având în vedere că noua ei piesă “pAnda mAdam”, denumită de fani şi „Like a Panda Bear”, militează pentru toleranţa rasială, artista a filmat pe cinci continente, o premieră pentru un artist autohton.
Anda a zburat cu avionul 16.000 de kilometri până a ajuns în Australia, unde, pe o însorită plajă de pe ţărmul Oceanului Pacific, a filmat câteva secvenţe alături de un surfer, pe nume James. După câteva reprezentanţii de măiestrie pe valurile agitate ale Oceanului, James a revenit pe plajă pentru a dansa alături de Anda pe ritmurile noii sale piese.
Pentru „pAnda mAdam”, Anda a conceput o coregrafie pe care o urmează oameni din toate colţurile lumii, totul transformându-se într-un flashmob global. Totul a pornit de la ideea ca ursul panda are blana albă, neagră şi ochi asiatici, astfel că Anda Adam a dorit ca noul ei clip să redea în totalitate uniunea rasială.
Artista a ajuns astfel în Spania, unde a filmat cu un dansator de flamenco, în savana africană, în deşertul mexican, pe plaja din Australia, în Franţa, lângă turnul Eiffel, în Piaţa Roşie din Moscova, în ghetourile din New York, în Hawaii şi în Japonia.
Anda Adam, surf în Australia pentru noul clip
25 Octombrie 2011
Posteaza comentariu