Anda Adam, Mirela Stelea, Ellie White si DJ Wanda, primele vedete cu cont NoteAboutLife! Si-au povestit viata pe “noul Facebook”

Anda Adam, Mirela Stelea, Ellie White si DJ Wanda sunt primele vedete din Romania care si-au creat pagina de profil pe noua retea de socializare NoteAboutLife, construita de romanul Lucian Mustata, considerata a avea sanse sa devina “noul Facebook”. Vedetele si-au asternut gandurile, amintirile si mesajele intr-o capsula a timpului, astfel ca povestea vietii lor va ramane la vedere, online, pentru generatiile ce vor urma.

NoteAboutLife reprezinta o noua retea de socializare ce promite a cuceri milioane de oameni de pe intreaga planeta. Aplicatia este gandita ca o capsula a timpului, o ocazie pentru fiecare dintre noi sa isi astearna online gandurile, sperantele, visurile din timpul vietii, si a avea astfel propria pagina a destinului sau. Mai mult, aplicatia va permite updatarea constanta a profilului precum si interactiunea intre toti utilizatorii.

„Ideea mi-a venit de cand eram pe bancile facultatii si mi-am dat seama ca imi doresc sa citesc ce sfaturi mi-ar da oamenii care chiar au o anumita experienta de viata. Cum sa invat inteligent si cum sa aflu aceste idei chiar de la ei. Mi-am dat seama ca am putea avea nevoie de o aplicatie online pentru acest lucru. Mai mult, toti avem o singura viata, un destin ce poate deveni inspirational pentru ceilalti.  Aplicatia NOTEABOUTLIFE este gandita ca o actiune non-profit, a carei misiune este de a oferi oamenilor de pretutindeni posibilitatea de a inregistra, stoca peste timp si de a impartasi povestile vietii lor intregii umanitati. Este un proiect ambitios prin care sper sa scoatem in evidenta evolutia oamenilor la nivel social si psihologic. Majoritatea cercetarilor din prezent se indreapta catre domeniul tehnic si medical, insa partea spirituala a ramas neglijata. Cred ca NOTEABOUTLIFE va fi cu adevarat apreciata peste 100 de ani cand oamenii vor citi despre parerile bunicilor si strabunicilor lor, vor vedea valorile lor si modul lor de viata”, declara Lucian Mustata.

Anda Adam, Mirela Stelea, Ellie White si DJ Wanda au completat chestionarele propriilor pagini de pe www.noteaboutlife.com dezvaluind, cu aceasta ocazie, ganduri si detalii din viata lor despre care publicul nu a stiut.
 
Mirela Stelea:
- Care a fost cel mai fericit moment din viata ta? Dar cel mai greu?
- Unul din cele mai fericite momente din viata mea a fost ziua nuntii mele. Nu voi uita nicodata emotiile prin care am trecut, cat de fericita am fost pentru ca am purtat rochia perfecta. Nu voi uita privirea plina de dragoste a sotului meu pe ringul de dans.

- Cand va ganditi la copilarie, care este momentul cel mai drag?
- Am fost un copil fericit, am avut parte de multa dragoste si caldura si am realizat destul de devreme ca, intr-adevar, lucrurile simple ne fac cei mai fericiti in viata! Am petrecut mare parte din copilarie la tara, alaturi de bunici si matuse, alergam in picioarele goale pe camp, ma urcam in copaci, simteam mirosul de rosii proaspete de gradina si ma jucam toata ziua! Dar ce ma face sa zambesc cel mai mult in momentul de fata, cand imi aduc aminte de copilarie, este faptul ca am foarte atasata de mama mea. Imi amintesc cum ani de zile o asteptam zilnic de la  balconul locuintei noastre si o strigam cat ma tinea gura cand o vedeam apropiindu-se din departare. Eram atat de fericita, iar ea imi facea cu mana si zambea. Pentru mine atunci nimic nu mai conta! Eram cea mai fericita fetita din lume! Am fost un copil norocos.


 
Anda Adam:
- Daca ati avea posibilitatea sa va intoarceti in timp, ce ati schimba?
- I-as tine pe parintii mei acasa, in Romania. Mama traieste de multi ani in America, iar tatal meu in Australia.

- Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ati primit vreodata si de la cine?
- Un sfat de la mama mea: sa faci tot timpul bine pentru ca ti se va intoarce inzecit cand nici nu te mai astepti.
- Cum ar trebui sa fie un prieten adevarat?
- Sincer, sa te sustina neconditionat atunci cand ai nevoie, cand iti este cel mai greu. Din pacate, prietenii adevarati sunt din ce in ce mai greu de gasit si de tinut aproape. Tentatiile prezentului sunt foarte mari.


- Ce mesaj doriti sa le oferiti persoanelor dragi?
- Iubirea este cea care ne va salva in orice situatie
- Daca ai putea lasa in urma mesaj pentru generatiile viitoare ce-ai spune?
- Sa nu va lasati sufletul patat de rautate, invidie si ganduri rele. Fiti uniti, loiali unul altuia si impreuna veti putea face lucruri marete care vor ramane peste generatii.


Ellie White:
- Care a fost cel mai fericit moment din viata ta? Dar cel mai greu?
- Cel mai fericit moment din viata mea a fost nasterea baietelului meu. Cel mai greu a fost cand a trebuit sa plec pentru prima data de acasa si sa il las in grija bonei. Am simtit atunci ca parca s-a rupt ceva din mine.

- Cum ar trebui sa fie un prieten adevarat?
- Un prieten adevarat cred ca este persoana cu care poti vorbi la fel de lejer chiar atunci cand va reintalniti si nu ati mai vorbit 1 an sau chiar de 10 ani.
- Daca ai putea sa pastrezi o singura amintire din viata ta pentru totdeauna, care ar fi aceea?
- Momentul in care Mihaita s-a uitat in ochii mei si a spus pentru prima data "mama".


 
DJ Wanda:
- Care a fost cel mai fericit moment din viata ta? Dar cel mai greu?
- Cand prietenii mei mi-au facut cea mai frumoasa petrecere surpriza de ziua mea. Am simtit atunci ca sunt cu adevarat iubita. Momente grele traim cu totii, fie ca tin de probleme de sanatate, piedici in cariera sau perioade cu probleme financiare. Eu insa le sterg din minte, din inima si din suflet.

- Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ati primit vreodata si de la cine?
- Nu am primit sfaturi de care sa imi auc aminte, sau cel putin nu la momentul potrivit! Am procedat tot timpul pe baza instinctului meu. M-am descurcat singura in viata.

- Daca ai putea lasa in urma mesaj pentru generatiile viitoare ce-ai spune?
- Traiti, ca de murit nu e nici o scofala!

 
Lansarea platformei NoteAboutLife a avut loc ieri, la Universitatea de Sud-Est Lumina. NotAboutLife este o aplicatie revolutionara construita ca o retea sociala online la nivel global care interconecteaza oamenii contemporani, cat si generatii.
NoteAboutLife va aduna la un loc povestile vietilor personalitatilor dar si ale oamenilor obisnuiti. Fiecare persoana va putea contribui semenilor ei prin impartasirea exemplului personal si a lectiilor de viata.
NoteAboutLife este retea de capsule ale timpului, fiecare dintre ele fiind alcatuita din povesti inspirationale si mesaje pentru posteritate. Aceasta platforma va ajuta oamenii sa impartaseasca experientele, sfaturile, ca un papirus online al ideilor despre viata, cu tot ce are ea mai bun de oferit.
Continutul unic al platformei este dat de ansamblul de valori clasate dupa anumite principii, ai caror exponenti sunt utilizatorii insisi. Acestia ofera informatia nemijlocit, prin intermediul unui interviu online care realizeaza o radiografie cronologica a vietii utilizatorului.

Acest instrument inovator este extrem de accesibil, inspirational, educativ si are scopul de a facilita intr-un singur spatiu virtual resurse motivationale si exemple de reusita in viata pentru oameni si ale oamenilor de pretutindeni, din toate categoriile sociale, de varsta, etnie, religie, etc.
NoteaAboutLife poate fi accesata prin internet de catre toti utilizatorii de PC-uri, notebook-uri, tablete, smartphone-uri. Utilizatorul trebuie mai intai sa se inregistreze prin intermediul formularelor online. Datele cu caracter personal sunt deplin securizate si protejate.

Dupa lansarea aplicatiei, sunt deja active primele mesaje si interviuri ale unor personalitati si persoane publice precum E.S. Ambasadorul Austriei la Bucuresti Dr. Michael Schwarzinger, Adrian Titieni, Nicolae Mandea, George Constantinescu, Catalina Mustata, Anda Adam, Mirela Stelea, DJ Wanda, Ellie White, Paula Chirila, Adrian Paduraru, Marius Balasoiu.
“Aplicatia este gandita ca o actiune a carei misiune este de a oferi oamenilor de pretutindeni posibilitatea de a inregistra, stoca, pastra peste timp si de a impartasi povestile vietilor lor, intregii umanitati. Vreau sa fac acest lucru pentru a lega in tesatura culturii noastre intelegerea faptului ca fiecare viata conteaza”, declara Lucian Mustata, fondatorul NoteAboutLife.
Dupa Romania, NoteAboutLife va fi lansata in Turcia, Olanda, Germania si Franta.

Povestea de viata a lui Lucian Mustata este ea insasi impresionanta si un exemplu pentru noi toti. Tanarul a crescut fara parinti, in centre instutionalizate, si s-a ambitionat sa reuseasca in viata pe cont propriu. A urmat facultatea de Cibernetica, a absolvit doua mastere, la SNSPA Stiintele Politice si Managementul Informatiei la ASE, lucreaza part-time la o firma de IT si ca freelancer pentru a construi websiteuri si a reusit, prin forte proprii, sa isi cumpere un apartament prin programul Prima Casa.
„Imi doresc sa imi aduc si eu aportul in aceasta lume schimband ceva, in mentalitate, in gandire, sperand ca unii copii sa nu mai treaca prin experienta dificila prin care eu am trecut. Imi doresc foarte mult sa pot sa ajut si alti oameni la fel cum si eu am fost ajutat la randul meu”, adauga Lucian Mustata.