Anca Badiu, copleşită de depresie după moartea fratelui: Cântăreaţa vrea să se călugărească

Solista suferă îngrozitor şi nu poate să se obişnuiască cu gândul că fratele ei, Mircea, s-a stins din viaţă. Ea plânge mult, se consumă şi ia multe pastile că să se calmeze. Totodată, îşi petrece ore în şir la biserică discutând cu preoţi.

Anca Badiu a trăit şocul vieţii în urmă cu mai bine de o săptămână, când a aflat că fratele ei a fost găsit mort, în Spania, unde se află în vacanţă, în circumstanţe necunoscute. Ea a făcut un atac de panică, a căzut pe scări şi a fost salvată de o vecină care a chemat ambulanţa. Medicii i-au prescris un tratament puternic pentru depresie şi au reuşit să o stabilizeze pentru moment, scrie wowbiz.ro.

Momentul greu a venit însă când Anca a adus în ţară trupul neînsufleţit al fratelui ei, Mircea, care i-a fost coleg de trupă şi a cântat în trupa B Brothers.

Ea a cheltuit în jur de 10.000 de euro pentru ca acesta să fie înmormântat acasă, relatează site-ul citat.

"Anca nu s-a simţit bine deloc, a luat medicamente pentru depresie că să poată face faţă evenimentului. A fost dărâmată, a fost un şoc pentru ea. Era în depresie oricum şi cu tratament de la psiholog, dar acum a luat mai multe pastile ca să poată depăşi oarecum momentul. Zilele în care a aşteptat să ajungă trupul fratelui în ţară a umblat numai pe la biserici, mănăstiri.
Pe noi, prietenii, ne-a şocat, că a spus că vrea să se călugărească. Nu ştiam dacă e o reacţie de la pastile, dacă asta îşi doreşte. A fost şi a discutat cu mai mulţi preoţi care au reuşit să o mai liniştească puţin. Înmormântarea a fost zilele trecute, într-un cimitir dintr-un sat, unde e îngropată şi mama ei. Nici acum nu se simte bine, nu-şi poate reveni, deşi ia destul de multe pastile.
Vom vedea dacă se retrage la mănăstire, dacă acolo se simte mai liniştită. Ia în continuare tratamentul de depresie şi merge la psiholog. Nu poate sta singură, e mereu cineva în preajma ei"
, au declarat surse din anturajul artistei, citate de wowbiz.ro.

Mircea Badiu a murit la vârsta de 43 de ani, atât cât avea şi mama interpretei atunci când s-a stins din viaţă. Coincidenţă, femeia a murit tot pe 7 august.