Filmările pentru lungmetrajul "Serena", al regizoarei daneze Susanne Bier - recompensată cu un premiu Oscar în 2011, pentru filmul "Într-o lume mai bună/ In a Better World" -, au avut loc în 2012, în Cehia.
Potrivit site-ului imdb.com, citat de Mediafax, "Serena" urmează să fie lansat anul acesta în Statele Unite ale Americii, pe 6 iunie fiind programată lansarea în cinematografele din Finlanda, pe 4 septembrie, în Germania, pe 18 septembrie, în Olanda, şi pe 24 decembrie, în Franţa.
Recent au fost publicate pe site-urile internaţionale de specialitate mai multe fotografii care îi prezintă pe Ana Ularu, Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence pe platourile de filmare ale lungmetrajului.
"Filmările au fost acum doi ani, în aceeaşi perioadă în care eu filmam la Praga filmul Ancăi Damian «O vară foarte instabilă». Au fost foarte plăcute (filmările, n.r.). Au fost aproape trei luni în care am locuit acolo. Ei doi (Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper, n.r.) sunt nişte parteneri absolut extraordinari, în special Bradley Cooper, cu care am avut mai mult de jucat, fiind în film mama copilului lui. Pe Susanne Bier o adoram ca regizoare de dinainte, iar eu când am dat proba nu ştiam cu cine urmează să joc, ştiam că dau o probă la ea, ceea ce a fost foarte flatant. A fost o întâmplare foarte plăcută, pentru că erau mai multe situaţii care m-ar fi împiedicat să joc, printre altele, programările unui film pe care îl aveam de dinainte, dar până la urmă am ajuns să joc", a povestit Ana Ularu pentru Mediafax.
"Serena" spune povestea lui George Pemberton (Bradley Cooper) şi a soţiei sale, Serena Pemberton (Jennifer Lawrence), ce călătoresc din Boston în munţii din Carolina de Nord, unde întemeiază un imperiu al cherestelei, în anul 1929. Serena se dovedeşte rapid a fi egală oricărui bărbat: supraveghează echipele de lucru, vânează şerpi cu clopoţei şi chiar salvează viaţa unui om în sălbăticie. Împreună, cei doi îşi guvernează domeniul precum un rege şi o regină, ucigând sau supunând pe oricine se pune în calea ambiţiilor lor. Dar, atunci când Serena află că nu poate avea un copil, pleacă să o ucidă pe Rachel Hermann (Ana Ularu), iubita şi mama copilului lui George înainte ca el să se căsătorească. Şi, când începe să suspecteze că George îşi protejează familia nelegitimă, mariajul intens şi pasional al Pemberton-ilor se fisurează, pe măsură ce povestea se îndreaptă spre deznodământul răvăşitor.
Ana Ularu a precizat pentru MEDIAFAX că, în carte, cele trei roluri principale - Serena, George şi Rachel - au fiecare capitolul lui. "Era un rol foarte interesant, pentru că era un soi de contre-emploi. În mod normal, în România, mi s-ar fi dat mai degrabă rolul de femeie puternică, cum este Serena. Aici era destul de interesant, pentru că era vorba despre un personaj care, în primă instanţă, pare un soi de victimă şi reuşeşte să treacă peste toate lucrurile. Este o supravieţuitoare. E puternică în alt fel", a declarat Ana Ularu.
Scenariul filmului este o adaptare a romanului omonim scris de poetul şi romancierul american Ron Rash, inclus pe lista nominalizaţilor la premiul PEN/Faulkner din 2009. Adaptarea este semnată de scenaristul Christopher Kyle ("Alexander", 2004).
Despre rolul său, Ana Ularu a spus că "este un tip de personaj foarte special". "Este o fată dintr-un oraş de munte din Nord Carolina, din America, o fată simplă, un ajutor de bucătărie, care, cumva, fără voia ei, toată viaţa i se întoarce pe dos şi trebuie să se confrunte atât cu furia unei femei foarte puternice şi foarte determinate, care este Serena, cât şi cu faptul că îşi pierde toate lucrurile pe care le ştia sigure", a mai spus Ana Ularu.
Întrebată care este diferenţa dintre cinematografia românească şi cea hollywoodiană, Ana Ularu a afirmat: "Filmul şi cinematografia sunt un limbaj universal şi, atunci când ajungi pe platou şi ajungi să lucrezi propriu-zis, este cât se poate de asemănător". "Toată lumea caută să dea cea mai bună variantă, găseşte surprize la rol, se bucură de momentul în care are o revelaţie despre personajul lui şi, din fericire, am avut norocul de a cunoaşte nişte oameni, nu numai ei doi, ci şi Rhys Ifans şi Toby Jones, nişte actori cunoscuţi, extrem de serioşi şi nişte parteneri foarte buni", a completat Ana Ularu.
În ceea ce îl priveşte pe Bradley Cooper, Ana Ularu a afirmat că are "numai cuvinte de laudă" la adresa lui. "Este un partener foarte, foarte generos, care se bucura când îmi ieşea o scenă bine, se bucura de momentul meu bun ca actor şi cumva filmările au fost foarte grele, foarte dificile ca desfăşurare de forţe. Este ceva foarte puternic ce se întâmplă în film. Erau condiţii foarte dificile din cauza naturii, era primăvară, era foarte frig în Cehia când am filmat şi foarte plăcut, pentru că era mult umor şi se glumea pe platou. Era o atmosferă distinsă, cum trebuie să funcţioneze când faci o tragedie, trebuie să râzi mult în afara ei", a mai spus aceasta.
Despre proiectele de viitor, Ana Ularu a spus că, duminică, va avea premieră cu spectacolul "În parc", de Radu Iacoban, la Godot Café-Teatru din Capitală.
Actriţa Ana Ularu, în vârstă de 28 de ani, a avut unul din rolurile principale în filmul "Italiencele" (2004), de Napoleon Helmis. Actriţa a mai jucat în scurtmetrajul "Turkey Girl", de Cristian Mungiu, din filmul colectiv "Obiecte pierdute/ Lost and Found", în "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean, dar şi în "Tinereţe fără tinereţe", al lui Francis Ford Coppola. Totodată, ea a primit trofeul Boccalino - premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din "Periferic", de Bogdan George Apetri. De asemenea, Ana Ularu a jucat în serialul "The Borgias", de Neil Jordan, dar şi în "Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, şi "O vară foarte instabilă", de Anca Damian, notează agenția citată.
Susanne Bier a regizat peste zece lungmetraje, majoritatea producţii daneze. Cu drama "Într-o lume mai bună/ In a Better World" (2010), Bier a câştigat premiul Oscar şi premiul Academiei de Film Europene.
© Copyright: MEDIAFAX
Ana Ularu, alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper
Actriţa a declarat că în lungmetrajul "Serena", al danezei Susanne Bier, ce va fi lansat anul acesta, joacă rolul unei "supravieţuitoare", iar partenerii săi de platou Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper au fost extraordinari şi generoşi în timpul filmărilor.
Posteaza comentariu