Prezentatoarea emisiunii “La volan”, difuzată sâmbăta, de la 10.30, și-a încercat abilitățile de șofer în cadrul Campionatul Național de Îndemânare Auto.
Aflată pentru prima oară la o competiție de acest fel și fără antrenament în avans, decât poate cel din traficul bucureștean, Ana Cristina i-a uimit pe toti cu talentul ei înnăscut în mânuirea volanului. „Am scos un timp foarte bun. Am mers impecabil, n-am dărâmat absolut nimic”, spune mândră prezentatoarea emisiunii La volan.
Si, pentru că a dovedit că este un șofer de nota 10, Ana Cristina a ocupat un loc pe podiumul competitiei de la Ploiești.
Vedeta s-a clasat pe locul al treilea în secțiunea rezervată debutanților și a reușit aceeași performanță și în Grupa Feminină din cadrul competiției.Pasionată de mașini Ana Cristina Călin le aduce telespectatorilor toate noutățile din acest domeniu, în fiecare sâmbătă, de la 10.30, la Digi24, în cadrul emisiunii „La volan”.
Posteaza comentariu